18.3 C
București
miercuri, 8 mai 2024
AcasăSpecialCredite imobiliare mai ieftine, din august

Credite imobiliare mai ieftine, din august

» Bancile ar putea incepe sa acorde credite ipotecare garantate de stat, cu costuri mai reduse pentru beneficiari, incepand din august-septembrie, a declarat Gheorghe Pogea, ministrul Finantelor.

»  Expertii imobiliari anticipeaza ca, gratie programului guvernamental, locuintele ieftine, garsoniere si apartamente de doua camere situate la periferia oraselor, ar putea fi "maturate" de pe piata.

Statul poate garanta circa 16.000-17.000 de case cumparate prin programul "Prima casa", iar bancile ar putea incepe sa dea credite pentru acest program din august-septembrie, a declarat ministrul Finantelor, Gheorghe Pogea. Chiar daca expertii imobiliari sunt deocamdata reticenti in privinta estimarii impactului programului guvernamental asupra pietei locuintelor, ei apreciaza ca garsonierele si apartamentele ieftine vor fi primele "maturate de pe piata", intrucat multi dintre solicitanti vor lua credite de 60.000 de euro,  valoarea maxima garantata de stat.
In ciuda crizei financiare, care aproape a paralizat piata imobiliara, Romania continua sa aiba un deficit un milion de locuinte la nivelul intregii tari, raportat la cerea potentiala, iar cei mai afectati de lipsa unei case sunt tinerii. Expertii imobiliari sustin ca publicul-tinta al Guvernului sunt tocmai persoanele fara casa. "Tinta acestui program sunt tinerii, iar acestia vor lua credite de 60.000 de euro, adica suma maxima garantata de stat.

 

Impactul asupra pietei nu va fi unul extraordinar de mare, in conditiile in care aceasta admite sute de mii de tranzactii imobiliare pe an, iar prin acest program vor putea fi oferite 16.700 de credite, insa masura va stimula vanzarea locuintelor ieftine, adica a garsonierelor situate in zonele semicentrale ale marilor orase si a apartamentelor de doua camere situate la periferiile oraselor", ne-a declarat Ion Radu Zilisteanu, fost presedinte al Asociatiei Romane a Agentiilor Imobiliare (ARAI). Specialistul admite ca in orasele mici vor putea fi cumparate si apartamente de 3-4 camere, cu o valoare in jur de 60.000 de euro.

In opinia lui Zilisteanu, programul Guvernului Boc, "cea mai simplista forma de protectie sociala in domeniul imobiliar", va fi avantajos nu doar pentru tineri, ci si pentru banci, care isi vor putea vinde locuintele preluate de la datornicii insolvabili. "Bancile vor putea scapa de garantiile pe care vor sa le execute, se vor indestula din sumele obtinute prin vanzarea locuintelor, astfel incat sa-si scoata banii", spune Zilisteanu. Expertul recunoaste ca vanzarea locuintelor ieftine ar putea influenta piata inchirierilor, in sensul cresterii chiriilor, in conditiile in care in Bucuresti exista un stoc limitat de garsoniere.

Bula de oxigen
Programul "Prima casa", destinat sprijinirii persoanelor care achizitioneaza pentru prima data o locuinta, fara a fi beneficiat in trecut de un alt credit ipotecar, este considerat o "bula de aer" pentru piata imobiliara romaneasca, in conditiile in care statul va garanta, pentru inceput, aceste imprumuturi cu un fond total de un miliard de euro. "Prin acest program, pentru fiecare imprumutat Guvernul garanteaza un credit de cel mult 60.000 de euro, pentru ca acesta este pretul mediu de achizitie a unui apartament la nivel national", a precizat premierul Boc. Garantia statului nu inseamna ca Guvernul va suporta ratele titularilor de credite, ci ca statul va interveni in cazul unor imprumutati care nu-si vor mai putea plati ratele, eliminand astfel riscurile bancilor.

"Prin garantarea creditului, se reduce costul acestuia, care devine, astfel, mai accesibil", a explicat premierul Boc. Expertul imobiliar Radu Zilisteanu sustine, in acest context, ca, "avand garantia statului pentru sumele de pana la 60.000 de euro, bancile ar putea sa umble la politica de comisioane si dobanzi pentru acest tip de credit, stiind ca au de la cine incasa: statul roman. Astfel, ar putea sa-si mai mareasca profitul".

Rate mai mici
Bancile care vor sa intre in programul Guvernului vor fi selectate printr-o licitatie organizata de Ministerul Finantelor. Conditiile impuse de stat sunt: un cost cat mai redus al creditului (dobanzi scazute), o retea cat mai buna de distributie, o durata mica de aprobare a creditului, un avans de minimum 5% impus solicitantului creditului si, nu in ultimul rand, renuntarea la comisionul de rambursare anticipata. In acest program au fost invitate pana acum CEC Bank (al carui actionar majoritar este statul), impreuna cu alte cinci banci. Ministrul Gheorghe Pogea sustine ca reprezentantii bancilor au fost multumiti de programul "Prima casa", deoarece "acest pachet este cel mai bun mecanism, pentru ca ajuta la securizarea riscului de nerambursare". Prin acordarea de credite in cadrul acestui program, bancile au posibilitatea sa-si scada cheltuielile cu provizioanele, a adaugat Pogea.

 

Vicepresedintele CEC Bank, Mirela Iovu, a aratat, la randul sau, ca ajutorul primit din partea statului, prin garantarea acestor credite, ar urma sa reduca "binisor" dobanzile pe care trebuie sa le plateasca beneficiarii, relateaza Realitatea TV. Cred ca am vazut un schimb de e-mail-uri intre colegii mei de la directia de retail si minister. Se facea un calcul pe 60.000 euro cu oferta actuala si schema aceasta propusa de Guvern. Diferenta ar fi fost de la o rata de 1.100 lei la una in jur de 800 lei, deci practic avem o reducere substantiala."

Cele mai citite

Joe Biden l-a lăudat pe Klaus Iohannis pentru modul cum și-a exercitat mandatul de președinte al României

Preşedintele american Joe Biden l-a lăudat marţi pe preşedintele României, Klaus Iohannis, pentru lidershipul său şi pentru că a oferit asistenţă de securitate în...

SUA declară că e „inacceptabil” ca Israelul să închidă două puncte pentru intrarea ajutorului umanitar în Gaza

Statele Unite(SUA) consideră "inacceptabilă" închiderea de către Israel a două puncte importante de intrare a ajutorului umanitar în Gaza, cele de la Rafah şi...

Florin Piersic, internat la un spital din Capitală. Care este starea actorului

Actorul Florin Piersic se află internat la Institutul "Matei Balş", starea sa fiind în prezent una stabilă, au declarant, pentru Agerpres, surse medicale.Actorul Florin...
Ultima oră
Pe aceeași temă