Un prieten din Republica Moldova mi-a trimis ieri prin e-mail o felicitare electronica in care imi ura un Craciun fericit. Sigur, fiind eu de origine moldoveana, omul s-a gandit ca si eu tin Craciunul ca el, dupa calendarul vechi. Lucrul ar fi putut sa ma induioseze, chiar daca eu, mai pagan din fire, nu tin nici un fel de Craciun. Dar de ce o felicitare pe e-mail?! Am ezitat inainte de a o sterge, zvarlind-o pana la urma cu un click elegant in cosul de gunoi virtual al computerului. Adevarul e ca putina lume mai trimite astazi carti postale adevarate, din cele din carton gros, cu timbru si adresa scrisa cu mana. Oamenii trimit azi carti postale electronice, din care majoritatea sunt luate pur si simplu de pe cate un site internet care le ofera gratuit.
Din pacate, nu numai ca mesajele electronice de astazi sunt la fel de hidoase ca cele vechi, cele din carton imprimat, dar macar acelea aveau ceva uman… la propriu, daca ne gandim la faptul ca fiecare plic continea, pe langa urari, si ADN-ul celui – sau celei – care linsese timbrul. Astazi insa foarte multi nici macar nu se mai ostenesc sa trimita urari individuale, personalizate, fie ele si pe calea e-mailului. Nu, acestia isi insira toate cunostintele, prietenii si colegii pe o lista unica de adrese, pe un "mailing list", si cu un singur click trimit tuturor aceeasi urare impersonala. Asa se face ca, pe masura ce mesajele adevarate devin tot mai ireale, ceva apartinand trecutului, viata virtuala incepe, in schimb, sa capete consistenta realitatii.
Oamenii, in loc sa se intrebe unii pe altii de sanatate, se indeamna acum, prin mesaje e-mail: "Mi-ai vazut pagina de pe Facebook?" sau: "Ai vazut ce am pus pe My Space?" si tot asa, pe unul sau altul dintre site-urile internet de socializare electronica si de imperecheri virtuale. Psihiatrii au recunoscut deja o serie de perturbari ale comportamentului si de adictii legate de folosirea extensiva (uneori chiar exclusiva) a internetului in relatiile umane. In loc sa-si vorbeasca, unii oameni care fusesera pana recent prieteni isi trimit acum mesaje electronice sau SMS-uri prin care se invita reciproc sa-si citeasca unul altuia insipidele bloguri, dintre care unele constau doar in nesfarsite consideratii narcisiste sau fraze atat de extravagant croite incat respectivii internauti s-ar rusina daca ar trebui sa le pronunte cu gura in viata reala.
Ba chiar un numar incalculabil de oameni si-au creat identitati ireale intr-o lume virtuala, cum este Second Life – A Doua Viata. Pentru unii, acea a doua viata a devenit chiar principala. S-a ajuns chiar la cazuri de divort in lumea reala din pricina unor incidente virtuale, ca atunci cand nu stiu ce femeie britanica si-a surprins barbatul la computer in vreme ce acela determina, prelingandu-se pe butoane, ca fiinta virtuala pe care si-o crease in Second Life sa faca amor cu o femeie virtuala intalnita acolo. Act virtual care a dus la un divort cat se poate de real.
Fiind insa acum o perioada de criza (cat de reala?), am dorit sa-i urez prietenului meu moldovean un Craciun cat se poate de concret, cu zapada, pom, tuica si mancare adevarata pe masa, singurul lucru virtual (i-am spus-o pe e-mail, da) ramanand durerea de cap de a doua zi.
