14 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSpecialCozmin Guşă: Dosarul lui Dragnea e "o BOMBĂ inteligentă care poate să...

Cozmin Guşă: Dosarul lui Dragnea e “o BOMBĂ inteligentă care poate să DINAMITEZE coeziunea în USL”

Analistul politic Cozmin Guşă susţine că dosarul lui Liviu Dragnea reprezintă “o bombă inteligentă care poate să dinamiteze coeziunea în USL” şi este de părere că o nouă suspendare nu este posibilă deoarece “PSD a înţeles foarte bine semnalele diplomaţiei externe”, potrivit Ziare.com.

Într-un interviu acordat pentru ziare.com, analistul consideră că “problema Dragnea se prezintă sub forma unei bombe inteligente care poate să dinamiteze coeziunea în USL” şi susţine că “primul argument e unul obiectiv – legăturile pe care Dragnea le-a avut cu şefii de campanie la nivel judeţean ai PSD şi PNL, care vor fi târâţi în acest mega-dosar pe care simpatizanţii lui Traian Băsescu l-au pregătit”.

Un alt lucru legat de puterea Uniunii, în opinia lui Guşă este “relaţia foarte caldă dintre Crin Antonescu şi Liviu Dragnea, de Dan Voiculescu”, despre care crede că “din cauza acuzaţiilor care i se aduc lui Dragnea, va cunoaşte mutaţii majore care se vor reflecta tot într-o scădere de coeziune la nivelul USL”.

Cât despre o nouă suspendare a preşedintelui Băsescu, analistul este de părere că aceasta nu va mai exista dar “aici deja e de subliniat o diferenţă substanţială de atitudine între un PSD care a înţeles foarte bine semnalele diplomaţiei externe, cât şi atitudinile contondente ale serviciilor secrete româneşti, pe de o parte, respectiv PNL, care e marcat de o goană disperată pentru atragerea capitalului politic în beneficiul afacerilor personale”, ceea ce reprezintă o “atitudinea dublată de disperarea liberalilor de a-i impune lui Crin Antonescu o postură cu un viitor de putere predictibil şi bine conturat”.

“Aceste două porniri diferite fac astăzi imposibilă o decizie comună legată de o altă procedura de suspendare a lui Traian Băsescu, atitudinea care generează în paralel o forţă de forfecare a unităţii interne”, a mai declarat Gusă pentru ziare.com

Gusă este de părere că numirea unoi procurori-şefi la DNA şi Parchet poate duce la apariţia unor noi certuri între preşedinte şi alianţa de guvernare “doar în situaţia în care Victor Ponta va fi neglijent în a analiza dosarele profesionale ale candidaţilor şi pun acest lucru în cârca sa pentru că în mod evident are expertiză necesară să poată să aleagă între propunerile viabile, respectiv defectuoase”.

“Cred că Victor Ponta e în stare să găsească nişte candidaţi pe care Traian Băsescu să nu poată să-i refuze. E cel mai important test pe care Ponta îl susţine în calitate de prim-ministru în perioada post-referendum”, a mai spus analistul.

Despre noua structură de dreapta, compusă în jurul PDL, Guşă spune că “generează o reacţie exotermă”, făcând referire la scandalul deja apărut între liderii alianţei şi apreciază un scor de maximum 25 de procente pentru sfârşitul lunii noiembrie.

“De obicei sunt un om care nu doar salută, ci şi sprijină mişcările politice noi. Din nefericire, “componenta chimică” a acestei coaliţii generează o reacţie exotermă, mă refer la potenţialul de scandal deja probat de protagoniştii alianţei, reacţie care nu va fi de natură să le apropie electoratul. Prognoza mea e că această alianţă se va topi treptat către scorul electoral posibil de a fi obţinut de baronii PDL şi pe care îl apreciez în acest moment la 25% în vot absolut la sfârşitul lunii noiembrie”, a mai precizat acesta pentru ziare.com

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă