22.1 C
București
sâmbătă, 1 august 2026
AcasăSpecialCosmote ofera 2000 de minute pentru 3 euro

Cosmote ofera 2000 de minute pentru 3 euro

Cosmote a lansat o noutate pe piata romaneasca: extraoptiunea cu minute incluse pentru cartela preplatita. Astfel, pentru 3 euro pe luna utilizatorii cartelelor Cosmote, atat cei noi, cat si cei existenti, primesc 2000 de minute cu care pot vorbi catre orice numar din retea, adica peste 33 de ore. Aceasta oferta este valabila timp de 12 luni de la activarea extraoptiunii respective, actiune ce se poate face pana la sfarsitul lunii martie.
Activarea extraoptiunii se poate face simplu, printr-un SMS, si cei 3 euro vor fi retinuti automat din creditul cartelei. Ea vine in com-pletarea ofertei existente de 100 SMS lunare pentru 1,5 euro pentru cartela respectiva. "Suntem aici sa schimbam perspectiva comunicarii in avantajul consumatorilor, ofe-rindu-le acestora servicii compe-titive la cele mai accesibile preturi”, a declarat Nikolaos Tsolas, director general al Cosmote Romania.
Cosmote a castigat in Romania, numai in primele trei saptamani de la lansarea sa pe piata – in prima saptamana din luna decembrie a anului trecut – un numar de 30.000 de clienti noi, incheind astfel anul 2005 cu un numar de aproape 50.000 de utilizatori ai serviciilor sale (restul fiind reprezentat de abonatii existenti la data respectiva in portofoliul Cosmorom). La relansare, reteaua sa acoperea 80% din populatie, conducerea Cosmote afirmand ca pana la sfarsitul lunii iunie 2006 acest procent urmeaza sa creasca pana la 90%.
Grupul are peste 4,5 milioane de clienti in Grecia si mai mult de 7,9 milioane in regiunea Europei de Sud-Est, in tarile in care este prezent (Albania, Bulgaria, Macedonia si Romania).

Cele mai citite

Bergodi cere întăriri după eliminarea din Europa! Antrenorul lui U Cluj solicită rezolvarea unui caz important

Cristiano Bergodi a declarat că Universitatea Cluj are nevoie de transferuri după eliminarea din turul al doilea preliminar al UEFA Conference League.Universitatea Cluj a...

Nicole Kidman, surprinsă alături de presupusul nou iubit după întoarcerea din New York. Actrița a fost preluată de la aeroport

Nicole Kidman pare să petreacă tot mai mult timp în compania lui Michael Reinstein, bărbatul despre care presa internațională speculează că ar fi noul...

România intră în stare de alertă energetică! Guvernul anunță importuri de electricitate din Ucraina

Guvernul României a declarat stare de alertă la nivel național pentru întreaga lună august, în contextul diminuării producției de energie electrică provocate de secetă...
Ultima oră
Pe aceeași temă