Dezvăluirile care au apărut ieri legate de corupţia din sistemul vamal arată ca o reglare de conturi dintre două găşti rivale. Marius Ungureanu, un fost şef de tură la vama din Giugiu, condamnat pentru trafic cu ţigări şi alcool, îl acuză acum pe Vasile Marica, un lider de sindicat dubios, că a beneficiat de şpăgile strânse în vămi. În decursul anilor au fost însă dezvăluiri – făcute de oameni mai oneşti – despre nenorocirile care se întâmplă în vămi, care pur şi simplu au fost ignorate.
În urmă cu câţiva ani, doi foşti inspectori de la Direcţia Vamală Bucureşti îşi căutau dreptatea prin instituţiile statului, dar nu primeau în schimb decât zâmbete de neîncredere sau, cel mult, de compătimire. Care era povestea lor? Cei doi avuseseră parte de un ghinion incredibil. Deşi nu era tura lor, vameşii au fost solicitaţi de urgenţă să se prezinte la serviciu în Vama Ostrov pentru a înlocui nişte colegi indisponibili. Dacă tot şi-au ratat ziua liberă, vameşii s-au gândit să şi controleze ceva, aşa că au oprit primul tir care le-a ieşit în cale şi i-au cerut şoferului actele pentru încărcătură. Când au văzut documentele vamale, inspectorii s-au crucit: toată marfa din camion – haine din Turcia, blugi, pantofi etc. – era mult subevaluată, fiind estimată la aproximativ 3.000 euro.
Cum preţurile din facturi păreau făcute din condei, iar afacerea mirosea de la o poştă a evaziune fiscală, vameşii au cerut lămuriri – de unde provine marfa, unde trebuie să ajungă, cine este beneficiarul. În timpul acestor verificări au primit însă un telefon de la şeful lor direct, care, luându-i la înjurături, i-a întrebat ce caută în vamă într-o zi în care ar fi trebuit să fie acasă. Nu au mai apucat să-i spună directorului că nu fac altceva decât să ţină locul unor colegi. Au fost trimişi acasă şi obligaţi să abandoneze orice control legat de marfa subevaluată din Turcia. În scurt timp, cei doi au fost daţi afară din serviciu şi nu au fost lăsaţi niciodată să pună piciorul în vreo vamă din România. Asta chiar dacă vameşii nu s-au lăsat doborâţi prea uşor: au făcut plângeri penale, şi-au spus povestea prin ziare, s-au bătut pentru drepturile lor prin tribunale, inclusiv la instanţele internaţionale.
Povestea celor doi inspectori ilustrează excelent cum funcţionează sistemul. Vedem astfel că nici un funcţionar vamal nu lucrează de capul lui. Fiecare camion care intră în ţară cu marfă de contrabandă este cunoscut (şi protejat) de la simplul vameş sau poliţist de frontieră până la şefii direcţiilor vamale. În mod logic, nici şpăgile plătite de contrabandişti nu pot fi ascunse de conducătorii ierarhici. O altă lecţie pe care ar trebuit s-o aflăm din acest caz este că sistemul vamal are şi cele mai eficiente metode pentru a-i elimina pe oamenii care, dintr-un motiv sau altul, s-au decis să spargă legea tăcerii.
Astfel, doi simpli vameşi care au dat în vileag o reţea de contrabandă au fost împinşi la periferia societăţii şi nimeni nu a stat să-i asculte. Poliţia, Parchetul, celelalte instituţii ale statului care ar fi putut ancheta lucrurile sesizate la Vama Ostrov au preferat să închidă ochii. Ce-ar fi însemnat atunci o anchetă la Direcţia Vamală Bucureşti plecând de la acest caz? Dacă era o anchetă onestă, probabil că ar fi căzut multe capete şi, cu siguranţă, ar fi dispărut nişte reţele de contrabandă.
Ce aflăm comparând cele două situaţii? Că, dacă eşti un individ vulnerabil din sistem, chiar şi cu o condamnare la activ, şi ieşi la televizor să faci dezvăluiri despre corupţia din vămi, te ascultă o ţară întreagă şi se pune în mişcare măcar o filă de dosar penal.
Dacă, în schimb, eşti un om simplu, fără spate, şi strigi în gura mare că se încalcă legea, eşti pur şi simplu aruncat pe uşă afară.
