17.3 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăSpecialCorpul de cotrol al ministrului Apărării va efectua verificări care vizează modul...

Corpul de cotrol al ministrului Apărării va efectua verificări care vizează modul în care a fost gestionată revenirea mărcii Steaua la CSA

Ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Leş, a dispus Corpului de Control şi Inspecţie să facă verificări cu privire la modul în care a fost gestionată situaţia generată de revenirea în patrimoniul Clubului Sportiv al Armatei a mărcii „Steaua Bucureşti".

„Într-o zi în care preocupările întregului Minister al Apărării s-au concentrat pe fundamentarea bugetului pe anul 2017, pregătirea Ministerialei Apărării de la NATO din luna februarie, am fost nevoiţi cu toţii să acordăm timp preţios unor polemici neconstructive. Astăzi, am dispus Corpului de Control şi Inspecţie să demareze urgent şi cu maximă seriozitate verificări cu privire la modul în care a fost gestionată situaţia generată de revenirea în patrimoniul Clubului Sportiv al Armatei a mărcii <Steaua Bucureşti>. Până la concluziile furnizate de către Corpul de Control, legalitatea şi onoarea militară sunt principalele mele aşteptări de la conduita întregului corp de ofiţeri ai CSA Steaua şi ai Ministerului Apărării Naţionale. La finalul misiunii de control, vom face publice rezultatele acesteia", a scris ministrul Gabriel Leş, marți, pe Facebook.

Marți, juristul CSA Steaua, Florin Talpan, l-a acuzat pe comandantul interimar al CSA Steaua, Cristian Petrea, de neîndeplinirea atribuţiilor de serviciu, de acţiune contrar intereselor statului român şi ale Armatei Române şi de săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, pentru că se opune punerii în aplicare a deciziei Curţii de Apel în litigiul cu FC Steaua, prin refuzul de a semna notificările către FRF, LPF şi ONRC.

„Vreau să-l somez public pe comandantul interimar Petrea Cristian să semneze de urgenţă notificările către ONRC, LPF, FRF şi către societatea comercială Fotbal Club Steaua Bucureşti SA, pentru că sunt în interesul statului român, el împiedicând punerea în aplicare a deciziei Curţii de Apel din data 21 decembrie 2016. Îi solicit public ministrului Apărării să constate că comandantul interimar Petrea Cristian nu-şi îndeplineşte atribuţiunile de serviciu, că se opune punerii în aplicare a deciziei Curţii de Apel, că acţionează contrar intereselor statului român şi ale Armatei Române şi săvârşete infracţiunea de abuz în serviciu", a declarat Talpan, la Digi Sport, potrivit News.ro.

Florin Talpan a afirmat, luni, că a întocmit notificări către LPF, FRF şi ONRC, prin care le cere acestor instituţii să pună în aplicare decizia Curţii de Apel Bucureşti în litigiul cu gruparea patronată de Gigi Becali, privind numele Steaua, însă Petrea a refuzat să le semneze.

Marţi, CSA Steaua dat publicităţii un comunicat, în care îşi reafirmă intenţia de a înfiinţa o echipă de fotbal care să fie înscrisă în Liga a IV-a şi nu în Liga I, aşa cum susţine Talpan că ar trebui, conform deciziilor instanţelor în litigiul privind marca Steaua.

La 21 decembrie 2016, Curtea de Apel Bucureşti i-a interzis omului de afaceri Gigi Becali să mai folosească numele "Steaua" şi "Steaua Bucureşti" în denumirea societăţii comerciale care administrează clubul de fotbal, SC Fotbal Steaua Bucureşti SA, şi în cea a echipei FC Steaua, înscrisă la asociaţiile şi federaţiile sportive (FRF şi LPF).

Cele mai citite

ANAF a publicat „Lista albă” pentru primul trimestru din 2024

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat „lista albă" a persoanelor juridice care au declarat şi au achitat la scadenţă obligaţiile fiscale de plată şi...

Mesajul de Paști al Patriarhului Daniel: ,,Sfintele Paşti reprezintă sărbătoarea iertării, a păcii şi a bucuriei”

Patriarhul Daniel a transmis credincioșilor un mesaj cu ocazia Sfintelor Paști: „Învierea din morţi a Domnului Iisus Hristos cel Răstignit este adevărul central al Sfintei...

Ministerul Finanţelor a planificat împrumuturi de la băncile comerciale în valoare de 6 miliarde de lei

Ministerul Finanţelor a planificat să se împrumute, luna aceasta, cu aproape 6 miliarde de lei de la băncile comerciale. Suma este mai mică cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă