In cartierele marginase ale Brailei, operatorii de salubritate nu se sinchisesc sa ridice gunoiul, chiar si o singura data pe saptamana, fiindu-le dificil sa se organizeze. In cartierul Viziru II, zona unde traiesc zeci de familii si cel putin 100 de copii, gunoiul asteapta sa i se „puna sare”, cum mai spun zambind amar localnicii. Pubelele nu mai au loc pentru resturile menajere, iar localnicii, jenati, arunca pungile de gunoi pe langa recipiente. Apa baltita de pe langa pubele s-a colorat in verde-negru, iar mirosul este de nesuportat. Cel mai grav este ca in imediata apropiere a pubelelor este un parculet de joaca, iar copiii sunt nelipsiti din zona, ei fiind expusi focarului de infectie. Se tot spune ca brailenii arunca gunoiul in strada, Directia de Gospodarire Locala Braila initiind razii care sa-i surprinda in flagrant si sa fie amendati. Ce ne facem insa cu operatorii de salubritate, primii in a da un exemplu comunitatii prin corectitudine si – de ce nu? – in respectarea contractului cu municipalitatea de pe urma caruia incaseaza bani buni. Ar fi bine ca pe langa controlul civic al locuitorilor sa se implice si alte institutii, care sa intervina pentru stoparea unui focar de infectie, situatie care usor poate scapa de sub control.
Cele mai citite
Ultimul obstacol de pe Drumul Expres Brăila–Galați prinde contur: podul peste Siret intră în linie dreaptă
Noua șosea de mare viteză va asigura o legătură rutieră modernă între două centre economice importante din estul țării și este considerată un proiect...
Criza migrației la granița Spaniei. Mii de persoane au părăsit deja Ceuta și Melilla, în timp ce autoritățile întăresc securitatea
O parte dintre migranții care au trecut în ultimele două zile din Maroc în enclavele spaniole Ceuta și Melilla s-au întors deja în țara...
Premierul Slovaciei respinge ideea suspendării Spaniei din Schengen și oferă sprijin pentru securizarea frontierelor
Premierul Slovaciei, Robert Fico, a transmis că se opune propunerilor privind suspendarea Spaniei din spațiul Schengen, în contextul crizei migrației din enclavele Ceuta și...
Ultima oră
Pe aceeași temă