20.6 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăSpecialCopiii pun poveşti pe ecrane

Copiii pun poveşti pe ecrane

Câţiva tineri cineaşti sibieni au câştigat premiul publicului la Festivalul Gyerekszem din Budapesta. Intitulat „O poveste de acasă”, filmul poartă amprenta a 11 copii din clasele primare, care au trecut prin toate fazele de producţie ale unui film de animaţie. Întreg proiectul a luat fiinţă în cadrul Astra Film Junior 2010, în cadrul atelierelor de film de animaţie. Astra Film Junior a avut loc anul trecut, în septembrie, la Sibiu. 

Participanţii au fost coordonaţi de artista franceză Iulia Varga, care are experienţă în organizarea de ateliere de filme de animaţie în Paris. Fiecare copil a creat câte unul sau două personaje inedite, cu ajutorul unor materiale reciclabile din menaj: Mireasa, Ruki marţianul, Gogobella şi Bveorteca, Brânză Man, Bali şi Rikki, Iari, Animen, Mini, Grăsana, Rulota cu etaj, Robo-căpşu-vaca şi Dragonul. Povestea imaginată de copii este simplă, dar spune multe despre cum văd ei lumea oamenilor mari: Mireasa şi marţianul Ruki plănuiesc să se căsătorească, însă intervine Gogobella, personajul negativ, care ţese intrigi pentru a-i despărţi. Prietenii Miresei o ajută pe aceasta să descopere adevărul. Ca în basme, sfârşitul aduce dreptatea, iar Gogobella este mâncată de balena Bali. Mireasa şi Ruki se căsătoresc şi îşi promit că „nu îşi vor pierde capul”.

Unicat în România

Astra Film Junior este un proiect unicat în România. Proiectul-pilot, de anul trecut, promite să fie continuat şi în 2010, în cadrul Astra Film. „Faptul că filmul «O poveste de acasă» a fost ales la un festival în competiţie este pentru noi o confirmare a calităţii atelierului şi a creativităţii copiilor, dar, totodată, ne dă încredere să demarăm şi pe viitor alte proiecte îndrăzneţe şi inovatoare în domeniului filmului şi al educaţiei prin imagine. De altfel, atelierul nu este primul program adresat copiilor organizat de Astra Film”, mărturiseşte Dumitru Budrala, directorul Astra Film. Imaginaţia tinerilor sibieni a fost din plin răsplătită la festivalul de la Budapesta. „O poveste de acasă” a fost premiat cu premiul publicului.

ÎNSCRIERI

O nouă competiţie

Festivalul de film documentar Astra Film Fest va avea loc în acest an între 25 şi 30 octombrie. Sesiunea de înscrieri este în derulare. Data-limită pentru documentariştii din întreaga lume este 1 mai. Festivalul este împărţit pe patru secţiuni, internaţional – cu filme realizate în afara Europei, Europa – filme realizate doar despre bătrânul continent, documentare româneşti şi documentare realizate de studenţi în cadrul unor şcoli de film sau programe de pregătire specializate.

Cele mai citite

Ministerul Finanţelor: Numărul posturilor ocupate în instituţiile şi autorităţile publice a scăzut uşor în martie 2024

Numărul posturilor ocupate în instituţiile şi autorităţile publice din România era, în martie 2024, de 1.289.540, cu 425 mai puţine comparativ cu luna anterioară...

Asfaltări din bani publici în curțile votanților PSD la Râmnicu Sărat

În Râmnicu Sărat, Administrația Domeniului Public (ADP) a fost acuzată de practici discutabile în contextul campaniei electorale. Din imaginile surprinse se poate observa...

Clotilde Armand și-a lansat o carte în care descrie lupta “nevăzută” din Primăria Sectorului 1

Clotilde Armand, primarul Sectorului 1 și candidată la cel de-al doilea mandat, și-a lansat o carte pe care a intitulat-o "Din primărie. Partea nevăzută". O...
Ultima oră
Pe aceeași temă