16.4 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSpecialCopii la guvernare

Copii la guvernare

Să fim serioși un pic. Chiar ne pasă de copiii noștri? Dacă da, credem că a improviza, pentru beneficii egoiste de imagine pe seama premierului, un guvern al copiilor este semnul acestui interes? Dacă da, e bine… Am scăpat de toate problemele. Nu mai rămâne decât să improvizăm o nouă cruciadă a copiilor, să îi punem pe ei să combată orice inamic al nostru – al credinței sau de altă natură. Altminteri, e bine. Câțiva părinți din București se vor simți în al nouălea cer două sau trei zile. „– L-am văzut pe Vasilică lângă Victoraș! Bravo, mă…“ „– Uite-o și pe Lizuca la masa lui Titulică, Veto! Te-ai ajuns!…“ „– Distinsă doamnă, ce bine le stătea gemenilor dvs. Pe locul lui Oprea și al lui Șova…“ (Între noi fie vorba, pe locul lui Oprea i-ar sta bine și Babei Cloanța, că măcar aia mai și zâmbește…)

După ce trec însă cele trei zile regulamentare și se revine la normal, ce constatăm însă? Că Bucureștiul nu e toată țara. Că vizita la Palatul Victoria nu ține loc de alocații ori de burse. Că viața părinților, coșul zilnic, prețul la hainele de școală și altele asemenea nu au scăzut, ci au mai urcat un pic. Că, oricâte poze ai face cu prim-ministrul, alocarea a 6% din buget pe seama școlii tot nu se face. Că școlile în paragină sunt tot mai multe. Că analfabetismul crește. Că România, majoritar analfabetă în interbelic, regăsește vocația disprețului față de carte și, implicit, față de calificările mai înalte. Disprețul față de propriul viitor.

Să fi fost printre copiii invitați a fi miniștri și vreun cerșetor? Nu tocmai. Cartea lui Mark Twain despre amărâtul care ia locul prințului și despre prințul care ajunge în familia amărâtului în România triumfalistă a lui Băsescu și Ponta rămâne idealistă, departe de realitate, imposibilă chiar.

Cu câți juni boschetari s-a fotografiat vreodată șeful legitim al forței principale de stânga din România actuală? Pe câți marginali i-a apărat cu fervoarea pe care o dedică neîncetat baronilor? Sunt impresionat de declarațiile lui de amor pe seama sărăcuțului de Adrian Năstase. Ah, vai, miau, miorlau! Și totuși, pe băieții de moți care plimbă prin țară umerașe de lemn cu un aer dezolat cine îi va ajuta să studieze și să găsească un loc de muncă?

Chiar în aceste zile, statul nostru se dă de ceasul morții – au, vai, miau, miorlau! – pentru a readuce, pasămite, la 85% banii de alocație ai copilului. Vezi să nu! Dacă s-ar putea asta face numai din vorbe, oho, am avea deja bunăstarea de pe lume. În rest, s-au dus banii de premii școlare, nici școlile nu mai prea cumpără cărți spre a-i duce măcar cu mintea mai departe pe mititeii săraci pentru care se pregătește o viață cu asprimi dificil de ocolit.

Altcineva explică, pe eternele canale media, că haosul și penuria din spitale sunt pe cale de a lua sfârșit. Când auzi previziuni așa de strălucite, primul calcul pe care ți-l faci este unde e mai aproape să îți duci pruncii și bătrânii în caz de nevoie: în care țară învecinată. Cu doctorii plecați, cu medicamentele scumpe și cu vizitele dijmuite, fără paturi libere prin secții, cu o cotă bună în Vest pentru surorile de caritate din România, nepretențioase și muncitoare, ministrul care te îmbrobodește cu o figură ingenuă ștampilată pe față te convinge doar că e un actor grăbit și cam fără multe scrupule… Halal!

Totuși, avem copii de nivel olimpic internațional, avem mici inventatori, chiar și studenți care participă pe la proiecte neverosimil de tari în peisajul nostru de gropi cu gunoaie și frumuseți folclorice rafistolate pe gustul demagogului de serviciu.

Chiar îi pasă cuiva? Există părinte care să-și iubească progenitura și să nu-i dorească o viață mai bună? Dacă da, cum face: pe patriotul, spunându-i să stea acasă, la taxa pe stâlp și la ședințele de guvern cu copiii, sau să se ducă unde vede cu ochii pentru a dobândi o șansă la libertate și demnitate? Ce argumente are la dispoziție un părinte de felul acesta, căruia îi pasă? Că așa a dus-o și el, că așa au tras-o și bunicii? Că e mai bine în bălării, încasând saliva barosanilor și a slugilor ăstora? Ori, luând-o în sens invers, că nici în restul lumii nu e bine, că străinii sunt cinici și nu dau pe noi o ceapă degerată, că străinul e străin pentru tot restul vieții?

O fi discutat premierul cu copiii despre câți dintre cei prezenți la admirabila ședință de guvern vor găsi un loc de muncă, fie și sezonier, la vremea absolvirii, în țara pe care astăzi o conduce domnia sa? Nu prea cred, nu pare să fi fost pe agendă un subiect atât de spumos…

În plus, doar nu cocoloșim tineretul! Vor vedea ei, la timpul cuvenit, cum se vor descurca pe cont propriu. Uite dovada în agricultură. Cine vrea, cum-necum, sporește averea țării, chiar dacă ministerul de resort și înalții funcționari din domeniu nu fac mare ispravă. Fiindcă e o realitate. Țara merge pe drumul ei, mai ușor sau mai căznit, n-ai ce-i face. Și chiar dacă ideea de guvernare într-o democrație pare, la nivel teoretic, legată de intenția de a proceda efectiv, pe teren, în favoarea cetățeanului, uite că noi demonstrăm de un sfert de veac că poți lua măsuri chiar contraproductive, că după o vreme cine e pus pe treabă se va trezi din năuceală, lăsând deoparte măciuca guvernamentală și învățând să se ferească de ea, dar încercând pe mai departe să își vadă de propria treabă. Miau, miorlau, vai, ah – cu chiu, cu vai, treaba se va mișca…

Rămâne o singură întrebare: anul viitor ce chestii de paradă se vor mai născoci, spre a se da iluzia cordialității și a popularității? Propun triplusalturi mortale sub cupola Parlamentului. Cu copii, firește…

Cele mai citite

Astăzi este Vinerea Mare, ziua în care Iisus Hristos a fost răstignit. Tradiții și obiceiuri

Astăzi este Vinerea Mare, ziua în care Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, a fost răstingnit pe cruce și a fost dus în mormânt. Conform...

Iga Swiatek şi Arina Sabalenka se vor duela în finala turneului de la Madrid

La fel ca anul trecut, finala turneului WTA 1000 de la Madrid le va pune față în față pe poloneza Iga Swiatek şi belarusa...

Olympiakos Pireu și Fiorentina, cu un pas în finala Europa Conference League

Olympiakos Pireu și Fiorentina sunt favorite la calificarea în finala ediției din acest an a Europa Conference League, după ce s-au impus, joi seară,...
Ultima oră
Pe aceeași temă