24.1 C
București
marți, 4 august 2026
AcasăSpecialControversatul Paun, sef peste "Anticoruptia" politistilor

Controversatul Paun, sef peste „Anticoruptia” politistilor

Inlocuirea lui Marian Santion de la conducerea Directiei Generale Anticoruptie (DGA) a declansat protestul unor organizatii neguvernamentale si a ridicat semne de intrebare in ce priveste determinarea de a continua lupta impotriva coruptiei. In locul lui Santion la conducerea DGA a fost numit procurorul Irinel Paun, sef de sectie la DNA, personaj controversat. Doua ONG-uri ameninta ca se vor retrage din Comitetul strategic care monitorizeaza actiunile DGA, dar au opinii diferite in ceea ce priveste activarea clauzei de salvgardare pe domeniul "Justitie si Afaceri Interne".
Procurorul controversat Irinel Paun este noul sef al Directiei Generale Anticoruptie din cadrul Ministerului Administratiei si Internelor, el fiind numit de ministrul Vasile Blaga in locul lui Marian Santion, care si-a dat demisia din motive "profesionale".
Irinel Paun nu are la activ anchete importante, nici rechizitorii de mare coruptie intocmite de el. A fost un modest procuror in Drobeta-Turnu Severin, de unde a fost propulsat la Parchetul General de cuplul Ilie Botos – Marcel Sanpetru. Paun a fost acuzat de fapte de coruptie, dar dosarul sau a fost inchis in anul 2002. "Era un executant perfect al prim-adjunctului Marcel Sanpetru. Daca i se spunea sa inchida dosare, o facea, indiferent de cate probe existau", sustin surse din Parchet. In acest sens, de notorietate publica este dosarul "Bejinaru-NFR Drobeta", unde Parchetul a anuntat inceperea urmaririi penale, iar dupa circa trei zile Irinel Paun a inchis dosarul. De asemenea, Irinel Paun este procurorul care, in iunie 2005, a ridicat interdictia de a parasi tara, instituita pentru Sorin Ovidiu Vantu (cercetat in dosarul "Banca de Investitii si Dezvoltare") cu o luna inainte ca instanta de judecata sa se pronunte. Irinel Paun a refuzat dialogul cu reporterii nostri.
Dupa instalarea lui Daniel Morar in fruntea Parchetului National Anticoruptie, in mod bizar, Irinel Paun a fost promovat pe functia de sef de sectie. Din fericire, prin schimbarea legislatiei penale la initiativa ministrului Justitiei Monica Macovei, procurorii-"palmasi" au devenit stapani pe dosarele pe care le aveau in lucru, iar Irinel Paun nu mai avea posibilitatea de a influenta direct mersul anchetelor. Din pacate, prin numirea sa in fruntea DGA a MAI, Irinel Paun va avea acces la informatii din mai toate dosarele de coruptie deoarece DGA este partener direct al procurorilor anticoruptie de la DNA. Sursele noastre sustin ca, in curand, se va observa o scadere considerabila a numarului de politisti ce vor fi prinsi cu spaga in brate. De asemenea, inaltii ofiteri ai MAI nu vor mai fi deranjati cu intrebari despre modul in care si-au cladit averile, vilele.

Santion a bagat in anchete peste 250 de politisti-sefi

Tanarul procuror Marian Santion  este artizanul modului de actiune rapida a Directiei Generale Anticoruptie din cadrul MAI, fiind sprijinit, la inceput, neconditionat de catre ministrul Vasile Blaga. Pentru a demonstra ca activitatea DGA este transparenta, Santion a atras sprijinul societatii civile, pe care a implicat-o in cadrul unui Comitet Strategic, unde au fost cooptate organizatii neguvernamentale. De asemenea, Santion a colaborat si a invatat de la structuri politienesti din Marea Britanie  si  Spania. In cele 15 luni de la infiintare,  DGA  a inregistrat 1000 de investigatii anticoruptie, in care au fost implicati peste 2000 de invinuiti, din care 250 erau sefi. Multe arestari, multe dosare penale. Cand anchetele DGA au ajuns la varful ministerului, elanul lui Santion a fost temperat. Pe capul lui au fost trimise controale  ilegale, controale coordonate chiar de catre cei anchetati de catre Santion.
Deoarece a simtit ca ministrul Blaga nu-l mai sprijina in lupta impotriva generalilor cu vile, Santion si-a dat demisia.

Opinii impartite intre ONG-uri

Directorul executiv al Transparency International Romania, Victor Alistar, protesteaza "pentru modul brutal in care se intervine in activitatea DGA. Este un semnal negativ pentru lupta anticoruptie. Nu se poate ca cei aflati in investigatii sau directiile lor sa vina sa controleze DGA. Vom include acest incident in raportul national asupra coruptiei, raport care ajunge si la organizatiile internationale care realizeaza rating-urile de tara. De asemenea, vom mai pomeni in raport si dificultatile intampinate de ministrul Justitiei, Monica Macovei, in lupta anticoruptie".
Ca urmare a acestei nemultumiri, Transparency International a luat o decizie radicala: se retrage din Comitetul Strategic pentru sprijinirea si evaluarea activitatii DGA. "Nu mai are sens sa facem parte dintr-o structura nefolositoare". Astfel, nu se putea ca sefii de arme sa puna pumnul in gura DGA, dar prin controlul cerut de MAI se intentioneaza tocmai asta. Probabil ca DGA nu convine pentru ca avea o activitate buna", spune Alistar.
Spre deosebire de Transparency, Asociatia pentru Implementarea Democratiei nu se retrage din componenta Comitetului Strategic pentru sprijinirea si evaluarea activitatii DGA. Pe de alta parte insa, presedintele AID, Alexandru Cumpanasu, a spus ca vor milita pentru activarea clauzei de salvgardare pe domeniul justitiei si afacerilor interne. Acest lucru se va intampla daca problemele pe care le-au semnalat nu vor fi rezolvate. "Nu e vorba numai de MAI, ci si de problemele pe care le intampina Monica Macovei in lupta anticoruptie, de ceea ce fac parlamentarii cu legea ANI. Ma gandesc la ce e mai bun pentru Romania. Daca nu se doreste continuarea luptei anticoruptie, prefer sa fim monitorizati in continuare si sa fie activata clauza. Daca acest lucru se va intampla, Monica Macovei va avea un bat in plus la fundul politicienilor." Cumpanasu acuza faptul ca la nivelul conducerii ministerului, in esalonul doi, "exista o reticenta mare fata de DGA si a scazut sprijinul acordat acestei institutii, iar ceea ce se intampla acum acolo seamana a incercare de intimidare a procurorilor. Cred ca se doreste ca DGA sa fie mai micuta si mai putin agresiva".

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă