30.3 C
București
joi, 30 iulie 2026
AcasăSpecialContrabandist la vârsta a treia

Contrabandist la vârsta a treia

Peste o sută de pachete de ţigări netimbrate au fost confiscate de la o bătrână.

O femeie de 77 de ani, care locuieşte în judeţul Tulcea, s-a ales cu dosar penal după ce la domiciliul acesteia poliţiştii au găsit 106 pachete de ţigări netimbrate.

Femeia, din judeţul Constanţa, dar care locuieşte în timpul verii în satul Sabangia din comuna tulceană Sarichioi, ţinea ţigările într-un dulap şi nu se aştepta la percheziţia efectuată de lucrătorii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ).

„Percheziţia domiciliară s-a efectuat chiar atunci când un tulcean cumpăra de la bătrână două pachete de ţigări contra sumei de 16 lei”, a declarat luni pentru -AGERPRES purtătorul de cuvânt al IPJ, Daniela Condrea. În urma percheziţiei, cele 106 pachete de ţigări au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, conform unui comunicat al IPJ, prejudiciul cauzat bugetului de stat fiind de aproximativ 1.100 de lei. Constănţeanca este acum cercetată pentru deţinerea şi comercializarea de ţigări netimbrate care provin din contrabandă.

Cele mai citite

Nicușor Dan și Ilie Bolojan, discuții cu noul premier al Republicii Moldova. Vasile Tofan, prima vizită oficială în România după instalarea în funcţie

Premierul Republicii Moldova, Vasile Tofan, va efectua joi o vizită oficială în România, unde va avea întrevederi cu președintele Nicușor Dan și cu premierul...

CFR Cluj pregătește o revenire surpriză! Un veteran din SuperLigă este aproape de semnătură

CFR Cluj ar fi ajuns la un acord cu atacantul Sergiu Buș, rămas liber de contract după despărțirea de Hermannstadt.CFR Cluj continuă să caute...

Roberto Mancini revine cu un obiectiv clar! Selecționerul promite un nou trofeu pentru Italia

Roberto Mancini a vorbit despre revenirea pe banca naționalei Italiei și și-a prezentat obiectivele pentru noul mandat.Roberto Mancini a susținut miercuri, la Roma, prima...
Ultima oră
Pe aceeași temă