7.3 C
Bucharest
Friday, 1 December 2023
HomeSpecialConsultări finale la Legea prevenţiei în sănătate

Consultări finale la Legea prevenţiei în sănătate

Grupul parlamentar al PNL din Camera Deputaţilor anunţă că a încheiat dezbaterile publice pe Legea prevenţiei în sănătate, iar luni vor fi depuse amendamentele la Comisia pentru sănătate, sesizată pe fond. Potrivit unui comunicat citat de Agerpres, la consultările finale au participat organizaţii neguvernamentale din toate sferele de interes ale aplicabilităţii proiectului legislativ. 

“În cadrul acestei întâlniri am reuşit împreună cu colegii noştri din societatea civilă, cosemnatari la amendamentele ce vor fi depuse la comisie, să construim un parteneriat stabil şi constructiv care să determine adoptarea acestui proiect legislativ. Din păcate, din zona politică am primit semnale slabe şi minimă intenţie de participare şi relaţionare directă cu societatea civilă. Este regretabilă această poziţionare şi ignorare a societăţii civile într-un domeniu atât de important pentru cetăţeni”, se arată într-un comunicat semnat de deputaţii PNL Lucia Varga şi Eugen Nicolăescu. 

Proiectul a primit avizul favorabil al Comisiei juridice din Camera Deputaţilor şi este avizat favorabil atât de Consiliul Legislativ cât şi de reprezentanţii părţii sindicale şi reprezentanţii părţii patronale – Consiliul Economic şi Social. 

Cele mai citite

Maia Sandu, mesaj de Ziua Națională a României. VIDEO

România este iubită în Republica Moldova pentru ajutorul constant, dar, mai ales, pentru lucrurile care ne unesc - limba transmisă cu dragoste de părinţi,...

Peste 2.400 de militari, la parada de Ziua Naționață din Capitală. Evenimentele de la Alba Iulia

Peste 2.400 de militari şi specialişti din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne, Autoritatea Vamală Română, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale...

A început parada militară de Ziua Națională în Capitală. LIVE VIDEO

Parada militară organizată la Bucureşti cu ocazia Zilei Naţionale a României a început vineri în Piaţa Arcului de Triumf, edificiu emblematic al Capitalei, inaugurat...
Ultima oră
Pe aceeași temă