24 C
București
duminică, 2 august 2026
AcasăSpecialConstănţenii se apropie de titlul 8

Constănţenii se apropie de titlul 8

Chiar dacă se află în a doua parte a clasamentului, HC Caraş Severin a venit la Constanţa pentru a încerca din nou să răpună echipa campioană, lucru pe care nu l-a reuşit niciodată. Cu Aihan Omer la cârmă, formaţia vizitatoare a venit cu gânduri mari în fieful celor de la HCM, iar în prima parte a jocului planul lor a mers perfect. Oaspeţii au intrat la cabine în avantaj, cu scor 15-13, dar, în partea secundă,  gazdele au revenit în joc şi în cele din urmă au obţinut o victorie concludentă.

După ce au fost conduşi la pauză, constănţenii au revenit pe teren mult mai motivaţi şi au marcat 18 goluri. Şi defensiva şi-a făcut excelent treaba, oaspeţii marcând, în repriza secundă, doar opt goluri. Constănţenii au reuşit să câştige în cele din urmă cu 31-23 şi să se menţină în fruntea ierarhiei Ligii Naţionale şi după runda cu numărul 16. Mai mult, formaţia de la malul mării a profitat de semieşecul principalei contracandidate la titlu, Ştiinţa Bacău, care a plecat doar cu un punct de pe terenul celor de la CSU Suceava, scor 36-36, asta după ce în finalul primei reprize conduceau cu cinci goluri diferenţă.  

Cele mai citite

Italia, sub asediul caniculei. Alertă roșie în aproape toate marile orașe, în timp ce incendiile devastează sudul Europei

Singurele orașe care nu vor intra sub alertă roșie sunt Reggio Calabria și Messina, unde este menținut nivelul galben de avertizareItalia se confruntă cu...

Aproape 2.500 de trotinete electrice au intrat sub protecția RCA. Românii au început să își asigure noile vehicule urbane

Asigurătorii atrag atenția că o trotinetă electrică ce poate depăși 25 km/h este considerată, din punct de vedere legal, un moped, ceea ce implică...

Dunărea se apropie de un minim istoric. Autoritățile avertizează: Următoarele două săptămâni sunt decisive

Autoritățile avertizează că pot deveni necesare restricții temporare privind alimentarea cu apă, în special în mediul rural, unde numeroase fântâni sunt afectate de lipsa...
Ultima oră
Pe aceeași temă