24 C
București
sâmbătă, 25 iulie 2026
AcasăSpecialConsilierii demisionari, catalogaţi drept „slugi"

Consilierii demisionari, catalogaţi drept „slugi”

Scandalul consilierilor locali demisionari din Peştera agită spiritele în politica constănţeană.

 

După ce consilierii PSD şi-au prezentat demisiile, conform primarului comunei, pentru că nu au sprijinul judeţului pentru dezvoltarea comunităţii locale, liderii judeţeni ai PSD şi PNL ies la rampă şi spun că nu au primit nicio înştiinţare oficială, respectiv nu au nicio hârtie oficială la partid.

„Organizaţia Judeţeană PSD Constanţa a luat act prin hotărârea Biroului Permanent Judeţean de demisia primarului PSD al comunei Peştera, Valentin Vrabie şi a celor 12 consilieri PSD, demisie anunţată public în incinta Instituţiei Prefecturii Constanţa.

Ingerinţa politică a prefectului în cadrul organizaţiei PSD, abuzivă şi ilegală, i-a indus în eroare pe respectivii foşti membri PSD, urmând ca aceştia să suporte consecinţele pierderii statutului de membru al Parti-dului Social Democrat”, se arată într-un comunicat de presă al organizaţiei judeţene PSD Constanţa.

„Dacă el (primarul-n.red.) a declarat, să fie sănătos. Nu era de aşteptat? Nu mă interesează ce declară Vrabie”, ne-a declarat Cristinel Dragomir, secretarul executiv al organizaţiei judeţene PSD Constanţa.

Nici la liberali plecarea singurului consilier local de la Peştera nu este văzută cu ochi buni. „N-a început lumea cu Peştera şi nu se termină lumea cu Peştera. Dacă consideră că trebuie neapărat să se ducă slugă la un partid de trădători oricare din membrii PNL, îi descalifică total şi chiar nu vreau să le stric, acolo, cumetria. N-am auzit nemulţumirea vis-a-vis de PNL”, a precizat liderul fi-lialei judeţene PNL Constanţa, Gheorghe Dragomir care a adăugat că, probabil, singurul primar UNPR va fi actualul edil-şef de la Peştera. „Cu o vrabie nu se face primăvară”, a mai spus Dragomir. 

 

Cele mai citite

Bursa de la București a închis pe roșu. Toți indicii au scăzut, în pofida unui rulaj de peste 210 milioane de lei

Toți indicii au închis în teritoriu negativ, în timp ce investitorii au realizat tranzacții de peste 210 milioane de leiBursa de Valori București (BVB)...

Investiții de 250 de milioane de lei de la bugetul național pentru lucrările critice la baraje, diguri și poldere. Diana Buzoianu: Anul acesta se...

Suma record de 250 de milioane de lei a fost alocată în acest an de la bugetul național pentru lucrări critice la baraje, diguri...

Alexandru Petrescu: Bursa românească începe să fie evaluată la nivelul economiilor dezvoltate

Preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară afirmă că piaţa de capital din România traversează o etapă importantă de maturizare, iar indicatorii bursieri arată o schimbare...
Ultima oră
Pe aceeași temă