18.7 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSpecialConsilier din partea PNL, condamnat la şase luni de închisoare

Consilier din partea PNL, condamnat la şase luni de închisoare

Un consilier local în funcţie, din comuna vasluiană Pungeşti, membru PNL, a fost condamnat la şase luni de închisoare, cu amânarea aplicării pedepsei, pentru fals în declaraţii, după ce s-a declarat apolitic la alegerile europarlamentare din 2014 pentru a fi preşedinte într-o secţie de votare, informează Mediafax

Mircea Carp activa în Consiliul Local Pungeşti din partea PNL.

Magistraţii vasluieni au decis amânarea aplicării pedepsei, prevedere a noului Cod Penal, însă, în cazul în care va comite o nouă infracţiune, atunci pedeapsa se poate transforma în închisoare cu executare.

Poliţiştii vasluieni au întocmit dosar penal pe numele lui Mircea Carp în luna mai 2014, în urma desemnării acestuia drept preşedinte al secţiei de votare din localitatea Siliştea. În fapt, consilierul local a semnat acea declaraţie pe propria răspundere, obligatorie conform Legii 33/2007 privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Parlamentul European, conform căreia nu are apartenenţă politică.

Acest lucru nu era însă posibil întrucât Mircea Carp ocupa atunci, ca şi în prezent, un post de ales din partea PNL în Consiliul Local Pungeşti.

Reprezentanţii Prefecturii Vaslui au afirmat atunci că vina pentru desemnarea unui consilier local în funcţia de preşedinte aparţine autorităţilor locale din Pungeşti.

"Propunerea cu acest consilier local pentru funcţia de preşedinte a venit de la Primăria Pungeşti, pe baza declaraţiei pe propria răspundere a consilierului că îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege, inclusiv neapartenenţa politică”, a precizat prefectul judeţului Vaslui, Andrei Puică.

La rândul său, primarul comunei Pungeşti, Mircea Vlasă, susţine că nu a ştiut că legea interzice ca preşedintele unei secţii de votare la alegerile europarlamentare să fie membru al unui partid, aruncând întreaga vină asupra secretarului de la primăriei.

"Secretarul a făcut toate gafele, punându-l pe consilierul local să semneze acea declaraţie de apartenenţă politică fără ca omul să ştie ce iscăleşte. Acum întâmplarea face că îmi este şi cumătru. Dacă era să pun eu pe cineva, aş fi pus unul din partid de la mine, din PSD. De fapt, nici nu am ştiut legea, că preşedintele secţiei de votare trebuie să fie apolitic şi la alegerile europarlamentare”, susţinea primarul Mircea Vlasă.

Consilierul local PNL Mircea Carp a fost înlocuit din funcţia de preşedinte cu casierul de la Primăria Pungeşti, aflat pe lista de rezervă a primăriei.

Cele mai citite

Ambasada britanică prezintă un ursuleț Paddington decorat cu simboluri românești, în cinstea Paștelui ortodox

Ambasada Marii Britanii la București a creat un ursuleț Paddington decorat cu simboluri românești, pentru a marca Paștele ortodox. Paddington este o jucărie de pluș...

Maia Sandu merge în vizită în Norvegia

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a început o vizită de stat, de două zile, în Norvegia, anunță, luni, presa de la Chișinău. Șefa statului este...

Rusia – Ucraina, ziua 782. Rusia ar pregăti acte de sabotaj în toată Europa, avertizează serviciile de informații

Rusia ar pregăti "acte de sabotaj violente" în toată Europa, avertizează serviciile de informații occidentale. "Suntem de părere că riscul unor acte de sabotaj controlate...
Ultima oră
Pe aceeași temă