20 C
București
luni, 3 august 2026
AcasăSpecialConflict la varf la Universitatea din Arad

Conflict la varf la Universitatea din Arad

– Universitatea "Aurel Vlaicu" din Arad se afla in plin scandal. Presedinta institutiei, fost rector pe o perioada de doua mandate, i-a luat rectorului atributiile conferite de ministru.

Cand a incercat sa-si ia inapoi atributiile, noul rector a fost pus in discutia Senatului, care a votat ca ordonatorul de credite sa ramana actuala presedinta. Pentru ca rectorul a sesizat ministerul, el va fi "pedepsit", propunandu-se schimbarea lui din functie. Eugen Roventa, profesor asociat la Universitatea York din Canada, dar si titular la universitatea de stat aradeana a fost ales rector al institutiei. Prin Ordinul ministrului educatiei 3728/2008 a fost confirmat in functie si s-a specificat ca rectorul are calitatea de ordonator de credite. Adica, el are dreptul de semnatura in privinta banilor universitatii. Acest lucru nu i-a placut insa presedintei Lizica Mihut, care si-a dorit un rector "de paie". Asa ca, asupra rectorului au inceput presiunile. "La presiunile doamnei presedinta Lizica Mihut si in temeiul art.96, pct.13 din carta Universitara potrivit caruia rectorul poate delega oricare din competentele sale, subsemnatul am delegat prin decizia 209/2008 si decizia 210/2008 o parte din atributiile care imi reveneau in calitate de ordonator de credite doamnei presedinta Lizica Mihut", a declarat Roventa.

 

Dupa ce a constatat ca a fost sistematic evitat si ca este rector doar cu numele, Roventa a vrut sa-si ia inapoi competentele. A emis decizia 368/2008 prin care isi cerea inapoi drepturile delegate. Juristul institutiei considera nula decizia pentru ca nu este scrisa cu diacritice si pentru ca o decizie nu poate revoca doua decizii. Senatul Universitatii prin Hotararea 172/15.07.2008, a acordat vot de incredere presedintei, ca ordonator de credite, "atributie conferita de Art.93 din carta Universitatii "Aurel Vlaicu" din Arad". Adica, Carta bate Ordinul ministrului. Motivatia principala a fost ca nu pot fi dati pe mana unui om venit din Canada "banii nostri".  

SANCTIUNE
Pentru ca a sesizat ministrul, rectorul Eugen Roventa ar autea fi schimbat din functie. El este acuzat ca nu a tinut cont de Hotararea 172/15.07.2008 a Senatului Universitatii. Ca urmare, astazi va fi organizata o noua sedinta a Senatului Universitatii "Aurel Vlaicu" din Arad, la numai o saptamana dupa cealalta, rectorul va fi demis din functie si altul va fi ales. Contactata telefonic, presedinta Universitatii nu a dorit sa stea de vorba cu presa si a inchis telefonul.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă