Un grup de rromi din orasul Buhusi, judetul Bacau, au vandalizat luni, 22 mai, doua locuinte din localitatea Podoleni, judetul Neamt, pentru a o recupera pe sora unora dintre ei de la concubinul acesteia. Circa opt persoane, inarmate cu bate si topoare, au patruns in locuintele Zenoviei Urioc si Paraschivei C., unde au distrus mai multe bunuri si i-au lovit pe Vasile Urioc si Mutu A.
Scopul descinderii era preluarea Marianei Apostol, concubina lui Ion Urioc si sora unor tigani recent intorsi din Italia. Pe concubinul tinerei nu au reusit sa il prinda, caci se ascunsese in pod. Se pare ca fratii isi propusesera sa isi duca sora in Italia la „produs”, iar pe copilul acesteia sa-l exploateze la cersit. Postul de Politie Podoleni a fost sesizat la ora 17.25 in legatura cu scandalul din sat, drept pentru care la locuintele vandalizate s-a deplasat o echipa de politisti. Acestia au constatat ca locuintele aveau geamurile sparte, usile si mai multe bunuri din casa fiind distruse. Mutu A., in varsta de 65 de ani, si Vasile Urioc, in varsta de 75 de ani, au fost transportati si internati la Spitalul Judetean Neamt pentru acordarea de ingrijiri medicale. A fost retinut, pentru 24 de ore, doar unul dintre scandalagii, Petru Apostol, in varsta de 28 de ani, pentru savarsirea infractiunilor de distrugere si violare de domiciliu.
Dosarul penal intocmit urmeaza sa includa toti participantii la vandalizare si sa probeze intreaga infractiune.