5.4 C
București
miercuri, 11 decembrie 2024
AcasăSpecialConexiunile penale ale baronului Căncescu

Conexiunile penale ale baronului Căncescu

 

Aristotel Căncescu este vizat de DNA într-un dosar de corupție în care luni dimineață au avut loc percheziții atât la sediul Consiliului Județean Brașov, cât și la locuința acestuia, dar și la alte 13 adrese din Brașov.

În această anchetă este vizat și vicepreşedintele CJ Brașov, Mihai Pascu (PC). Surse judiciare au declarat pentru Mediafax că ancheta vizează modul în care CJ Brașov ar fi atribuit contracte către mai multe firme, una dintre acestea fiind SC Gotic SA, aparținând deputatului PC Ion Diniță, care este și lider al PC Brașov.

Citește și: UPDATE: Șeful CJ Brașov, Aristotel Căncescu și managerul public, Radu Ispas, REȚINUȚI de DNA. Şi vicepreşedintele CJ Braşov a fost adus la audieri. Ancheta îl vizează şi pe deputatul PC Ion Diniță

Sursele judiciare citate spun că Aristotel Căncescu ar fi controlat întreaga activitate de atribuire a contractelor către firme ale unor apropiați ai conducerii Consiliului Județean Brașov.Aristotel Căncescu – politicianul care a devenit milionar după ce timp de douăzeci de ani a ocupat poziţii “cheie” în politică: deputat, senator şi preşedinte de Consiliu Judeţean.

Al patrulea mandat

Aristotel Căncescu este preşedintele CJ Braşov din anul 2000, fiind la al patrulea mandat. El este liderul filialei judeţene Braşov a PNL, iar în legislaturile 1992-1996 şi 1996-2000 a fost senator. Conform ultimei sale declaraţii de avere din iunie 2013, el deţine în municipiul Braşov un teren intravilan de 2.500 de metri pătraţi, cumpărat în 2006 şi două case, de 360 metri pătraţi şi 70 metri pătraţi, prima construită în 2000 şi cealaltă moştenită în 2013.

Preşedintele CJ Braşov are un depozit bancar de peste 605.000 de euro şi alte trei în valoare totală de aproape 4,5 milioane de dolari. Cele patru depozite au fost deschise începând din anul 2006, într-unul dintre acestea fiind suma cea mai mare – 3.988.792 de dolari.

În anul fiscal anterior declaraţiei de avere, Căncescu a obţinut, ca preşedinte al CJ Braşov, 50.564 de lei, iar soţia sa, angajată la o firmă din Săcele, a avut venituri de 13.320 de lei. Conform declaraţiei de interese din 2013, Căncescu este acţionar unic la SC Canaris SRL. Această firmă are activităţi de producţie cinematografică, video şi de programe de televiziune. De altfel, Aristotel Căncescu deţine trustul de presă Mix.

Acuzat şi de incompatibilitate

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) anunţa, în aprilie 2013, că Aristotel Căncescu este în incompatibilitate din 29 mai 2009, deţinând simultan funcţia de preşedinte al Consi­liului Judeţean Braşov şi calitatea de acţionar la SC Apă Canal Sibiu.

Aristotel Căncescu declara atunci că totul este „o făcătură politică”, un act menit să îl discretizeze şi să îi prejudicieze imaginea, întrucât „nu este bazat pe fapte reale”.

El susţinea că „ţinta atacurilor” nu a fost el, ci primarul Sibiului, Klaus Iohannis, găsit tot atunci de ANI în incompatibilitate, pentru că avea şi calitatea de reprezentant al municipiului în Adunarea Generală a Acţionarilor SC Apă Canal SA Sibiu, din 5 august 2010 şi SC Pieţe SA, din 30 aprilie 2009.

O lună mai târziu, în 22 mai 2013, Căncescu a contestat la Tribunalul Braşov decizia ANI, cerând anularea raportului privind incompatibilitatea sa.

În timpul celor patru mandate de şef al judeţului Braşov, Aristotel Căncescu a fost implicat în mai multe afaceri dubioase: afacerea “Aeroportul”, o promisiune electorală din anul 2000 a lui Căncescu, neîndeplinită. Compania la care soţia baronului a fost angajată a obţinut contractul de proiectare al aeroportului pentru câteva milioane de euro. Dinoram avea un singur angajat şi era patronată chiar de naşul de căsătorie al baronului Căncescu, care nu avea experienţă în domeniul aeronautic. Drumurile judeţene de la Braşov au fost un bun prilej de îmbogăţire pentru prietenul politic a lui Aristotel Căncescu, Ion Diniţă, şeful PC Braşov. Prin compania de construcţii Gotic, conservatorul a primit lucrări de modernizare de zeci de mili­oane de euro. Contracte mari au fost direcţionate şi către Gabriel Bâgiu, un alt prieten al lui Căncescu, prin compania de drumuri RAMB Sistem. 

Cele mai citite

Bursele europene au închis în scădere, întrerupând seria de opt sesiuni pozitive

Sectorul industrial a fost cel mai afectat, cu o scădere de 1,08%, în timp ce acțiunile miniere au pierdut 0,78%, în urma datelor slabe...

Ana Bogdan, aproape de titlul „Lovitura anului în WTA”

Ana Bogdan este în cursa pentru câștigarea distincției "Lovitura anului în WTA". Execuția spectaculoasă a româncei, realizată în turneul de la Adelaide, împotriva britanicei...

Bursa de Valori București explorează înființarea unei burse la Chișinău, alături de statul moldovenesc

Acest demers ar putea marca un moment crucial pentru integrarea economică regională și pentru atragerea de investiții în Republica Moldova Bursa de Valori București (BVB)...
Ultima oră
Pe aceeași temă