Oricine poate sa-i ofere mult doritele materiale de constructie il poate gasi pe Valentin la numarul de telefon 424.72.12. Sau poate depune bani pentru el in contul IBAN R027BRDE410SV69402774100 nr. cont 69402774100. Binele lui Valentin este acum si cauza dlui Tudor Ilie, un tata dat de Dumnezeu unui tanar provenit din sistemul de asistenta sociala, atat de putin eficient pentru cei care au crescut, „mai de mult”, in casele de copii.
Tinerii care provin din institutiile de plasament se confrunta cu probleme de viata adesea insurmontabile. Multi dintre ei nu au nici macar un adapost sigur deasupra capului. Ajutorul social, mai mic de un milion de lei vechi, nu le poate asigura existenta. Din cauze diverse, multi pierd si acest ajutor, de exemplu printr-o angajare intr-un loc de munca, de unde, ulterior, sunt disponibilizati. Cand nu au ajutor social, nu beneficiaza nici de asigurari de sanatate. Sunt „frunze-n vant”, cum se spune. Traiesc cum se nimereste. Unii, din mila, altii din ce muncesc pe ici-pe colo. Altii, din delincventa. Poate cea mai dramatica este situatia celor cu varsta cuprinsa intre 25 si 30 de ani. Sunt in plina tinerete si vad cum anii trec, iar viata nu are nimic sa le ofere. Dupa o copilarie tragica, o tinerete condamnata. Cu ce au gresit acesti oameni?
„La tren cu voi, la Bucuresti”
„Cand a murit tata, in 1991, eu aveam 12 ani. Eram cel mai mare dintre cei cinci copii; am ramas pe langa mama, care nu avea cu ce sa ne intretina. Pe mine si pe Daniel, de 7 ani, ne-a urcat la tren si ne-a spus: „La Bucuresti cu voi”. Nu stiu de ce ne-a alungat tocmai pe noi. Dar si cand traia tata, tot eu eram cel mai batut. Tata parca avea o placere sa ma loveasca mereu in cap”. Asa isi aminteste Valentin Nicolae Vlejoanga, din Botesti, Arges, tanar care de la 12 ani a trait… la Bucuresti, la casa de copii sau pe strazi. Si prin trenuri, care devenisera, pentru o buna perioada de timp, „casa” lui. Ancheta sociala a Primariei din Botesti ii confirma spusele. Mai mult, precizeaza ca, in prezent, toti cei din familia lui Valentin, mama, frati, surori, toti sunt plecati din comuna, nu se prea stie pe unde. Iar casa cu cele doua camere, veche de 100 de ani, mostenita de la un bunic, in care au trait, este de nelocuit: fara dusumea, neracordata la electricitate, in pericol de a se darama.
Pentru Valentin, o camera de locuit inseamna speranta de viata
Valentin sufera de o afectiune psihica, care, conform ultimei expertize medicale, din iunie a.c., il incadreaza in gradul ll de invaliditate si la categoria „capacitate de munca pierduta”. El a suferit mai multe atacuri de panica, dar nu poate sa faca tratamentul recomandat de medic pentru ca nu are asigurare de sanatate si nu-si poate plati medicamentele. Ajutorul social, in prezent sistat, va fi reluat, in curand, pe baza unui nou dosar si-i va aduce aproape un milion de lei. Un inginer pensionar din Bucuresti, dl Ilie Tudor, il tine, deocamdata, in gazda, din mila, in apartamentul sau din Ferentari. Dar Valentin stie ca aceasta situatie este doar de moment si doreste sa fie ajutat sa-si construiasca, la Botesti, langa casa cea veche, o camera in care sa locuiasca. „Daca am un adapost al meu, cu ajutorul social si cu ce mai muncesc pe la oameni, ma voi descurca. Vreau sa am si eu un rost pe lume”, spune Valentin. Insotindu-l de parca i-ar fi copil, dl Ilie Tudor spune, cu ochii aburiti de lacrimi: „Baiatul este suferind. Si cate zile o avea de la Dumnezeu, e pacat sa nu aiba si el rostul lui”.
Esecul asistentei sociale
Indrumat de dl Tudor, Valentin a inaintat memorii, pentru a fi ajutat cu materiale de constructie sau cu bani, peste tot: la Primaria din Botesti, la prefectul de Arges, la primul ministru si chiar la Cristian Boureanu, deputat de Arges. Toate memoriile sale au fost redirectionate catre Primaria Botesti. Iar cei de acolo se spala pe maini, zicand ca, „daca isi procura materialele de constructie, il vor ajuta cu forta de munca”, pentru a-si inalta casuta mult dorita. A fost si la emisiunea TV „95.95”. I s-a recomandat sa caute fundatii care sa-l ajute…
