20.9 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSpecialConcedieri măsluite în Petroşani?

Concedieri măsluite în Petroşani?

Mai mulţi poliţişti comunitari din Petroşani şi-au exprimat temerea că, după restructurare, pe posturi ar putea fi menţinuţi cei care nu au trecut testarea psihologică sau colegi de-ai lor care au abateri disciplinare. Asta după ce s-a luat decizia ca restructurările să se facă în baza unui nou concurs pe post, despre care unii spun că ar putea fi măsluit.

Serviciul Poliţiei Comunitare Petroşani va face restructurări în urna unui concurs pe post, iar cei care au activitate bună, dar nu au nicio „pilă” se tem că vor fi aruncaţi afară ca o măsea stricată. Primăria Petroşani a decis să reducă numărul poliţiştilor comunitari pentru a  scăpa de personalul excedentar, astfel că numărul poliţiştilor va fi redus cu 50 de persoane. Surse din Primărie au anunţat că angajaţii urmează să susţină un examen scris din legile cu care lucrează, dar fără a lua în calcul şi activitatea agentului sau conduita lui profesională.

Poliţiştii se tem de trucarea examenului

Din acest motiv deja au apărut temeri cu privire la posibilitatea aranjării concursului. „Examenele se ştie cum se dau la noi, dacă ar fi public şi oral nu cred că ar avea cineva ceva de zis. Dar cum nu sunt, este greu de crezut că nu se fac aranjamente. Nu mai contează conduita, realizările la evaluarea pentru stabilirea celor care vor pleca”, a declarat sub protecţia anonimatul unul dintre poliţiştii comunitari. Sunt surse care spun că deciziile au fost luate pe un colţ de birou, fără acordul sau fără înştiinţarea conducerii Primăriei Petroşani. De precizat că actul normativ care stabileşte programul de concedieri prevede că primii pe lista de concediere ar trebui să ajungă cei care îndeplinesc condiţiile de pensionare, care au un calificativ obţinut la ultima evaluare a performantelor profesionale individuale scăzut sau au primit sancţiuni disciplinare.

Nu este primul scandal în care este implicată  Poliţia Comunitară Petroşani, iar reprezentanţi ai acestui serviciu au fost acuzaţi de agresiuni asupra unor localnici ori au fost prinşi băuţi în timpul serviciului. De asemenea, unele obiectivele pe care ar fi trebuit să le păzească au fost vandalizate, ori pur şi simplu au dispărut cu desăvârşire, cum a fost cazul tabloului lui Michael Jackson, amplasat anul trecut la moartea megastarului în Parcul Central.

Cele mai citite

Aglomeraţie pe drumurile dinspre mare și munte spre Capitală. Rute alternative

Centrul Infotrafic din IGPR anunţă că este inregistrată aglomeraţie pe sensul de coborâre al DN1 către Ploieşti, între staţiunile Predeal şi Buşteni, dar şi...

UTA, campioana play-out-ului! Arădenii au învins-o pe FCU Craiova

UTA Arad a învins-o pe FCU Craiova cu scorul de 3-1, pe teren propriu, și va termina play-out-ul Ligii 1 pe prima poziție, indiferent...

Aglomeraţie pe drumurile dinspre mare și munte spre Capitală. Rute alternative

Centrul Infotrafic din IGPR anunţă că este inregistrată aglomeraţie pe sensul de coborâre al DN1 către Ploieşti, între staţiunile Predeal şi Buşteni, dar şi...
Ultima oră
Pe aceeași temă