3.8 C
București
sâmbătă, 14 decembrie 2024
AcasăSpecialCompania Strabag confirmă perchezitiile la filiala din România

Compania Strabag confirmă perchezitiile la filiala din România

Strabag Austria a confirmat ancheta de la filiala românească a firme austriece, însă a precizat că Strabag nu este vizată de acuzaţii, informează Hotnews.

 

"În cadrul anchetei, am fost rugați să prezentăm voluntar o serie de documente care să sprijine eforturile de elucidare a cazului. Bineînțeles că am dat curs acestei cereri", au precizat, într-un comunicat de presă, Strabag Austria. 

Citeşte şi: UPDATE. Dosar de evaziune cu prejudiciu de 30 milioane euro: 33 de persoane, între care primarul unei comune argeșene, REȚINUTE

În dosar sunt vizați reprezentanții a peste 200 de societăți comerciale care, în perioadă 2011-2014, ar fi creat circuite fictive pentru a nu plăți taxele și impozitele datorate bugetului de stat, se arată într-un comunicat de presă al Poliției Române transmis, duminică, agenției Mediafax. 

"De asemenea, prin intermediul societăților implicate ar fi fost transferate aproximativ 100 de milioane de euro către persoanele în cauza, iar banii astfel obținuți ar fi fost reintroduși în circuitul ilicit prin retrageri din conturile bancare în bază unor documente fictive", a precizat sursă citată. 

146 de percheziții în București și alte 11 județe au avut loc, duminică, într-un dosar de evaziune fiscală și spălare de bani cu un prejudiciu estimat de 30 de milioane de euro, informează HotNews.

Surse judiciare au declarat, pentru Mediafax, că printre firmele percheziționate sunt Erbasu, UTI, Strabag, Romsys și Total Network Solution. 

Cele mai citite

Actorul Mircea Diaconu a murit. Trupul neînsuflețit va fi depus la Teatrul Nottara

Actorul Mircea Diaconu a încetat din viaţă, sâmbătă, la vârsta de 74 de ani. Trupul neînsufleţit al actorului va fi depus luni, între orele...

Sorin Ioniță, președinte Expert Forum: Franţa şi Polonia şi-au exprimat neîncrederea în serviciile româneşti de informaţii

Preşedintele think-thank-ului Expert Forum, Sorin Ioniţă, a semnalat o mişcare importantă la nivelul aliaţilor României: Franţa şi Polonia şi-au exprimat neîncrederea în serviciile româneşti...

Tema Conferinței UNESCO WPFD de la București, 5-7 mai 2025 – Impactul inteligenței artificiale asupra jurnalismului și media 

Tema Zilei Internaționale a Libertății Presei (București, 5-7 mai 2025) va fi ”Impactul inteligenței artificiale asupra jurnalismului și media” La 12 decembrie a.c., a avut...
Ultima oră
Pe aceeași temă