16.6 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăSpecialComisie: O persoană va fi considerată revoluţionar luându-se în calcul perioada 14-22...

Comisie: O persoană va fi considerată revoluţionar luându-se în calcul perioada 14-22 decembrie 1989

Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor a adoptat, luni seară, proiectul care modifică Legea 341/2004 privind revoluţionarii, stabilind, printre altele, că o persoană va fi considerată revoluţionar luându-se în calcul perioada Revoluţiei, adică 14-22 decembrie 1989, potrivit Mediafax.

Preşedintele Comisiei Juridice, Daniel Buda, a declarat, la finalul şedinţei, că a fost adoptat raportul la această lege cu 11 voturi “pentru”, unul “împotrivă” şi o abţinere.

El a arătat că prin modificările aduse legii s-au creat “filtre suplimentare pentru identificarea revoluţionarilor în ghilimele, impostori care deţin certificate”.

“În cuprinsul legii nu ne-am apropiat cu nimic de ceea ce înseamnă o reconfigurare a indicatorilor financiari prevăzuţi în această lege. Prin modificările aduse acestei legi ne-am propus să creăm nişte filtre suplimentare pentru a fi identificaţi acei revoluţionari, în ghilimele, acei impostori care deţin aceste certificate, astfel încât în baza modificărilor aduse să fie eliminaţi din această categorie şi, practic, să fie scoşi din plată”, a declarat Daniel Buda.

Printre modificările aduse figurează şi stabilirea intervalului de timp din perioada Revoluţiei care va fi luat în calcul la acordarea certificatelor de revoluţionar, aceasta fiind 14-22 decembrie 1989.

O altă modificare este că toate dosarele de revoluţionari vor trece printr-o evaluare care va fi făcută de o comisie specială.

Daniel Buda a precizat că raportul la lege va fi înaintat marţi plenului pentru dezbatere.

Şedinţa s-a desfăşurat cu uşile închise, după ce mai mulţi revoluţionari au avut mai multe dispute între ei la dezbaterea modficărilor legii.

Camera Deputaţilor este for decizional cu acest proiect de lege.

Cele mai citite

România – Ungaria 2-1, la Campionatul Mondial de hochei pe gheaţă

Selecţionata României a învins Ungaria cu scorul de 2-1 (0-0, 0-0, 2-1), miercuri, la Campionatul Mondial de hochei pe gheaţă, Divizia I, Grupa A,...

Grupul România Liberă se alătură boicotului împotriva ”Clubului de Presă”

Recent, Grupul România Liberă, care cuprinde atât ziarul România Liberă cât și Academia Cațavencu, a decis să se distanțeze de controversatul ”Club de Presă”...

La summitul de pace din Elveția au fost invitate 160 de țări. Rusia nu e pe listă

Război în Ucraina. Summitul de pace va avea loc în 15 şi 16 iunie în Elveţia. Vestea a fost confirmată de Volodimir Zelenski. Rusia...
Ultima oră
Pe aceeași temă