Pornesc de la premisa că printre membrii Comisiei Speciale înfiinţate pentru avizarea proiectului Legii Roşia Montană se află oameni de bună-credinţă, care chiar doresc să afle dacă este bine sau nu ca acesta să fie aprobat.
Comisia Specială cu nume prea lung să-l reproduc mimează că s-a pus pe treabă. A audiat câţiva reprezentanţi ai Guvernului, după care va pleca în excursie la Roşia Montană. Zic “excursie”, căci din programul publicat înţeleg că şase ore sunt alocate vizitării diferitelor obiective din zonă, probabil beneficiindu-se de ghidajul competent al celor de la Gold Corporation. Ar mai fi şi o întâlnire cu reprezentanţii organizaţiei localnicilor care se opun proiectului, Alburnus Maior – dar până luni aceştia nu primiseră nici o invitaţie în acest sens.
Oricum, problema principală este: ce ar putea afla acolo membrii comisiei, în afară de cele conţinute în deja binecunoscutele filmuleţe de prezentare realizate cu profesionalism de aceeaşi companie? Vor vedea mai bine, la faţa locului, cât de mici sunt riscurile poluării cu cianuri? Vor putea constata inexistenţa unor locuri de muncă alternative, în condiţiile declarării zonei drept monoindustrială de către autorităţile locale? Mai degrabă, vor putea constata cât de elocvenţi sunt comunicatorii RMGC, lucru de care nu ne îndoiam.
La fel de inutil mi se pare şi demersul programat pentru ziua următoare: “Discuţii şi consultări la Parlament cu reprezentanţii ONG-urilor/asociaţiilor cu activitate reprezentativă în domeniu şi organizatorii protestelor din Piaţa Universităţii”. Inutil, pentru că reprezentanţii protestatarilor au anunţat că solicită retragerea proiectului de lege, deci nu au ce să discute cu o comisie menită să-l finalizeze (într-un fel sau altul). Chiar dacă ar veni, ce ar putea ei să spună, decât să-şi reafirme convingerea că proiectul exploatării este periculos, inoportun, păgubos şi ilegal?
A apărut, pe site-ul comisiei, un formular pentru înregistrarea online a celor care doresc să fie audiaţi. Cunoscând marea apetenţă a unora dintre conaţionali de a se face auziţi, mă tem că această stratagemă va prelungi dezbaterile până la calendele greceşti.
Dacă ar fi bine intenţionată, Comisia nu ar avea de ce să organizeze un concurs de oratorie între exponenţii celor două tabere. Trebuie înţeles că această comisie nu are menirea să arbitreze între compania canadiană (sau ce-o fi) şi protestatari – doar nu e tribunal. Gabriel Resources, ca orice întreprindere privată, îşi urmăreşte propriile interese. Guvernul României este chemat să reprezinte interesele poporului român. Parlamentul ar trebui să stabilească dacă demersul întreprins de către Guvern prin promovarea proiectului de lege este sau nu în interesul celor pe
care-i reprezintă.
Pentru a ajunge la acest rezultat, ar dori cu adevărat să afle punctul de vedere al unor specialişti independenţi. Cu alte cuvinte, Comisia ar trebui să-l audieze în primul rând pe dl Ionel Haiduc, preşedintele Academiei Române. Apoi, pentru a se lămuri cât de întemeiată este descărcarea de sarcini arheologice, ar trebui să discute cu istoricii şi arheologii Mircea Babeş, Ioan Piso, Horia Ciugudean; pentru a vedea în ce măsură exploatarea aurului este singura alternativă economică a zonei, ar avea lucruri interesante de spus prof. dr. Radu Rey, preşedintele “Forumului Montan” din România, prof. dr. Florina Bran, care a elaborat împreună cu un colectiv de cercetători de la ASE un proiect de dezvoltare economică fără cianură, Marcel Ionescu-Heroiu, doctor în dezvoltare regională. Ar avea multe de spus geologii Ştefan Marincea (directorul Institutului Geologic Român), Aurel Sântimbreanu, Ioan Mârza, specialiştii de mediu Laszlo Rakosy şi Pompei Cocean. Arhitecţii Şerban Cantacuzino, Ştefan Bâlici, Şerban Sturdza, Sergiu Nistor (preşedintele ICOMOS România) ar putea da lămuriri despre impactul proiectului asupra clădirilor de patrimoniu şi oportunitatea continuării demersurilor pentru includerea zonei în lista siturilor protejate de UNESCO; chimistul Jack Goldstein ar avea câte ceva de spus despre tehnologiile alternative de exploatare a aurului. Lista nu e deloc exhaustivă, sunt convins că experţii Camerei şi ai Senatului, sau cei ai Guvernului, o pot completa mai bine decât am făcut-o eu printr-o sumară răsfoire a presei.
Nu sunt sigur că ascultarea punctelor de vedere autorizate va determina majoritatea deputaţilor să voteze, de data asta, pentru interesul naţional, şi nu pentru cel de grup. Dar măcar pentru acea parte din public care până acum a putut auzi doar mesajele propagandistice promovate de angajaţii RMGC va fi un câştig.
Mircea Kivu este sociolog
