22.8 C
București
miercuri, 1 iulie 2026
AcasăSpecialComisia Europeană anchetează Motorola pentru folosirea abuzivă a patentelor

Comisia Europeană anchetează Motorola pentru folosirea abuzivă a patentelor

Autorităţile antitrust din Europa au deschis marţi două investigaţii împotriva Motorola Mobility, după ce Microsoft şi Apple au acuzat compania că le-a impus tarife incorecte pentru utilizarea patentelor pe care le deţine, transmite Mediafax.

„Comisia va ancheta în principal dacă prin căutarea şi impunerea de interdicţii vizând produse importante ale Apple şi Microsoft, precum iPhone, iPad, Windows şi Xbox, pe baza unor patente pe care le-a declarat esenţiale pentru fabricarea produselor ce respectă standardele”, se arată într-un comunicat al Comisiei Europene.

În cazul patentelor necesare pentru respectarea standardelor la nivelul unei anumite industrii, anumite organizaţii pot cere unui membru să acorde licenţe pentru patentele „esenţiale” în condiţii corecte şi fără discriminare, astfel încât să asigure accesul la o tehnologie standard pentru companii care s-ar putea afla în concurenţă, potrivit AFP.

Motorola şi-a luat astfel de angajamente în faţa unor organisme de stabilire a standardelor în privinţa sistemelor de telecomunicaţii mobile, dar mai ales pentru tehnologie wireless 2G şi 3G.

Comisia va încerca să determine dacă Motorola se face vinovată de abuz de poziţie dominantă pe piaţă.

Executivul european a deschis la sfârşitul lunii ianuarie o investigaţie similară împotriva Samsung, pentru a analiza dacă grupul sud-coreean a abuzat de patentele pe care le deţine pentru a perturba concurenţa pe piaţa europeană a dispozitivelor mobile, mai ales tablete.

Cele mai citite

Scurgere majoră de date la un partener Apple. Au apărut pe dark web informații confidențiale despre iPhone 18 Pro

Apple investighează o breșă de securitate care a afectat unul dintre partenerii săi de producție din India, Tata Electronics, după ce documente confidențiale referitoare...

Moody’s: Plata dobânzilor ar putea consuma o parte tot mai mare din veniturile statului

Moody's consideră esențială existența unui cadru politic funcțional pentru ca România să își poată respecta angajamentele fiscaleEvitarea unei retrogradări a ratingului suveran reprezintă cea...

Papa Leon al XIV-lea, în fața primei crize majore a pontificatului: tensiuni cu un grup catolic tradiționalist

Papa Leon al XIV-lea se confruntă cu prima provocare majoră a pontificatului său, după ce un grup catolic tradiționalist a anunțat că intenționează să...
Ultima oră
Pe aceeași temă