18.5 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăSpecialComisia de Etică va analiza documentele prin care profesorii au susținut cărţile...

Comisia de Etică va analiza documentele prin care profesorii au susținut cărţile deţinuţilor

Comisia de Etică şi Integritate Academică a Universităţii Politehnica din Bucureşti va analiza documentele semnate de cadre didactice din UPB pentru susținerea publicării unor lucrări scrise de către deţinuţi, iar concluziile vor fi “aplicate cu celeritate”, informează Mediafax.

Universitatea Politehnica din Bucureşti arată miercuri, într-un comunicat de presă, că a luat la cunoștință din presă despre documentele semnate de cadre didactice din UPB pentru susținerea publicării unor lucrări având drept autori persoane private de libertate.

“În Carta Universității Politehnica din București se prevede că membrii comunității academice au dreptul «de a exprima liber opinii profesionale în spațiul universitar și de a iniția acțiuni în nume propriu, în afara acestui spațiu, dacă nu afectează prestigiul învățământului și demnitatea profesiei». În baza legislației în vigoare și Cartei UPB, demersul cadrelor didactice care au inițiat în nume personal documentele pentru susținerea publicării lucrărilor scrise de către persoanele private de libertate va fi supus analizei Comisiei de Etică și Integritate Academică. Concluziile Comisiei de Etică și Integritate Academică vor fi publicate pe site-ul universității și aplicate cu celeritate”, potrivit sursei citate.

Reprezentanţii UPB au precizat că documentele semnate de cadrele didactice nu reprezintă angajamente ale instituției de învățământ superior, ci puncte de vedere exprimate în nume personal.

Totodată, UPB menţionează că articolul 123, alineatul 6 din Legea educației prevede că “în instituțiile de învățământ superior este interzisă periclitarea sub orice formă a dreptului la exprimarea liberă a opiniilor științifice și artistice”.

“Libertatea academică este garantată de lege (art.123 alin. 1) și dă dreptul membrilor comunității să opteze liber pentru dezvoltarea profesională, pentru activitățile asumate, fără manipulare, cenzură sau persecuții. Analizând și prevederile din Legea nr. 254/2013 și decizia ANP 619/14.10.2011, precum și documentele semnate de cadrele didactice din Universitatea Politehnica din București, se constată că nu reprezintă angajamente ale instituției de învățământ superior, ci puncte de vedere exprimate în nume personal”, se mai arată în comunicatul citat.

Ministrul Educației, Adrian Curaj, a cerut, luni, Consiliului Național al Rectorilor (CNR) să solicite universităților o analiză punctuală a cazurilor în care profesorilor din respectivele instituții au dat recomandări pentru cărți scrise de deținuți.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 781. Rusia susține că “Formula de pace” va avea succes dacă Occidentul oprește livrările de arme pentru Ucraina

"Formula de pace" va avea succes dacă Occidentul oprește livrările de arme pentru Ucraina, susține purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria...

Rusia – Ucraina, ziua 781. Rusia susține că “Formula de pace” va avea succes dacă Occidentul oprește livrările de arme pentru Ucraina

"Formula de pace" va avea succes dacă Occidentul oprește livrările de arme pentru Ucraina, susține purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria...

Ciolacu urează românilor “Hristos a Înviat” și prezintă imagini în care arată că a fost la slujba de Înviere

Șeful Guvernului și al PSD, Marcel Ciolacu, le transmite românilor mesajul tradițional, "Hristos a Înviat", însoțit de imagini care atestă că a participat la...
Ultima oră
Pe aceeași temă