Calculele politice, disputele ideologice și pasiunile naționaliste se amestecă într-un creuzet care tinde să afecteze tot mai serios imaginea Olimpiadei de competiție sportivă mondială de referință.
Duminică, s-a pus punct final la Rio de Janeiro, în Brazilia, uneia dintre cele mai controversate ediții postbelice ale Jocurilor Olimpice. Cu doar o lună și jumătate în urmă, pe fondul crizei politice majore din țară (președinta Dilma Rouseff fiind suspendată din funcție), multă lume încă se întreba, cu emoție, dacă arenele și toate celelalte facilități olimpice vor fi gata înaintea începerii competiției. Până la urmă, cu chiu cu vai, lucrările s-au terminat la timp, cu prețul unor improvizații și al unor execuții precare din punctul de vedere al calității. Plus multe întrebări privind poluarea severă în zone în care s-au desfășurat competiții sportive pe ocean. Într-un oraș în care violența de stradă atinge cote uriașe, brazilienii au fost nevoiți să mobilizeze o întreagă armată, 85.000 de oameni, pentru a asigura securitatea Jocurilor Olimpice. Cu toate acestea, au fost destule incidente, chiar șeful securității Jocurilor fiind la un moment implicat într-o tentativă de jaf armat, în timp ce un ministru portughez a fost amenințat cu cuțitul și răpit pentru scurtă vreme.
Dar, dacă unele dintre aceste chestiuni nu sunt chiar singulare (au fost probleme și în cazul altor olimpiade legate de finalizarea la timp a facilităților sportive și de costul exorbitant al acestora), scandalul de doping din acest an este fără precedent. Așa s-a ajuns ca întregii echipe de atletism a Federației Ruse să i se interzică participarea la Olimpiadă. Și lucrurile puteau arăta și mai rău pentru Moscova, dacă și alte federații sportive internaționale ar fi fost la fel de intransigente. Sigur, rușii s-au grăbit să spună că la mijloc sunt jocuri politice, însă există destule dovezi solide care justifică decizia de suspendare. Ceea ce diferențiază acest caz de dopaj față de altele similare care au dus la destule suspendări și retrageri de medalii (unele, la haltere, chiar cu puțin timp înainte de competiția de la Rio) este faptul că, de data aceasta, nu e vorba de o inițiativă individuală, ci de un întreg sistem de fraudă pus la punct de instituții ale statului, inclusiv de serviciile secrete rusești. Ceea ce ne readuce în minte rețeta est-germană, practicată înainte de 1989, care a dus nu doar la o fraudă sportivă de proporții uriașe, dar care a schimonosit fizic generații întregi de sportivi din partea comunistă a Germaniei.
Citiți continuarea textului în Revista 22.
