Numeroase asociatii, grupuri de intelectuali, formatiuni politice sau pur si simplu persoane care au avut de suferit din cauza stalinismului au comemorat in aceste zile in Rusia trecerea a 70 de ani de la una dintre cele mai macabre drame ale istoriei secolului al XX-lea: epurarile din perioada 1936-1938. In mod normal, aceste comemorari, legate de implinirea unei cifre rotunde, ar fi trebuit sa inceapa de anul trecut, pentru ca procesele de la Moscova au inceput in 1936. Unii istorici considera insa ca este mult mai importanta data de 5 august 1937, cand a intrat in vigoare asa-zisa directiva 00447, prin care Stalin ordona reprimarea "elementelor antisovietice si dusmanoase din punct de vedere social". Cum primele executii au inceput pe data de 8 august 1937, alti istorici iau ca reper pentru inceputul epurarilor mai degraba aceasta zi. Personal, cred ca in fiecare an ar trebui comemorat ceva legat de perioada lui Stalin, mai ales in Occident, care a inteles cu greu adevarata natura a comunismului.
Sa revenim insa la data de 8 august 1937. In acea zi, spun istoricii, 91 de oameni au fost executati undeva in sudul Moscovei, un loc de trista amintire, fost poligon militar purtand numele de Butovo. In total, spun aceiasi istorici rusi, intre august 1937 si toamna lui 1939, au murit sub gloantele lui Stalin la Butovo 20.760 de oameni. Se stie si ziua care a fost cea mai sangeroasa: 28 februarie 1938, cand au fost executate 562 de persoane.
Sigur, Butovo nu a fost singurul loc unde erau organizate executiile. El are insa o semnificatie deosebita pentru ca aici au fost in special adusi pentru a fi ucisi preoti ortodocsi si artisti. Motiv pentru care la Butovo a si fost ridicat un memorial, o cruce inalta de 12 metri, adusa dintr-un alt loc al ororii, insula Bolsoi Solovetki, de trista celebritate pentru ca acolo a fost infiintat unul dintre primele lagare comuniste…
In total, aproape 70.000 de cetateni sovietici au fost executati in perioada asa-ziselor epurari. Declarati dusmani ai Uniunii Sovietice, acuzati de "deviationism", considerati tradatori de nerecuperat pentru marea opera a construirii socialismului, acesti oameni au fost o hrana vie pentru gigantica masina a terorii imaginata de Stalin. Niciodata, in istoria nici unei tari, n-au mai fost executati atatia oameni intr-un timp atat de scurt, un an si jumatate, pe motive politice. Ca sa nu mai vorbim de cei 1.500.000 de sovietici care au fost trimisi, in aceeasi perioada, in lagare.
Comemorarea acestei drame nu este insa suficienta fara comemorarea altor atitudini umane care au permis producerea ei. Partidele comuniste din Occident sau formatiunile care le-au mostenit ideile si electoratul ar trebui sa comemoreze marea lor orbire si chiar prostia de care au dat dovada. Cine, cand va organiza o comemorare a stupiditatii lui Sartre care, la un moment dat, a considerat ca procesele de la Moscova erau juste?
Cum, cand, in ce fel va putea fi comemorata aceasta teribila forma de impotenta metafizica a majoritatii intelectualilor europeni care nu puteau fi in acelasi timp antifascisti si antistalinisti? Cum, cand, in ce fel ar putea fi comemorata inconstienta unor mari nume precum Cocteau, care scotea din cand in cand fraze de genul "dictatorii contribuie la promovarea protestului in arta, fara de care aceasta moare"?
Interesanta ar fi o comemorare a perioadei de cretinizare a intelectualilor europeni de catre sovietici (subliniez ca expresia cretinizare a fost utilizata de André Breton in 1933, an cand s-a distantat de marele frate de la Rasarit). Ca s-au trezit mai tarziu sau ca nu s-au trezit niciodata din toropeala comunista (cum a fost Louis Aragon), un numar impresionant, inacceptabil de scriitori si intelectuali europeni au facut la ora aceea jocul Moscovei. In 1935, la Paris era organizat un mare Congres International al Scriitorilor pentru apararea culturii. Cuvantul de ordine al organizatorilor era: antifascism da, antisovietism nu. si nimeni nu a miscat atunci in front, mai precis n-au miscat in front nume precum Heinrich Mann, Bertolt Brecht, Robert Musil, Aldoux Huxley, H.G. Wells, Jean Giono, Romain Rolland, Max Brod, Roger Martin du Gard…
Comemorarea manipularii inteligentei europene, care a permis dictatorului sa ucida fara scrupule, ar fi poate si ea un gest necesar. Daca teroarea stalinista, comemorata in aceste zile, este o drama, si incapacitatea intelectualilor europeni de a ramane lucizi a fost o drama. Dar poate ca e dificil de comemorat ceva ce continua sa existe.
In orice caz, intelectualii Europei cu trecut sincer comunist, inclusiv partidele comuniste care mai exista, au ocazia acum sa pregateasca din vreme (dispun de doi ani de zile) o alta comemorare: aceea a stupefactiei ideologice totale provocate in august 1939 de semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov. La acea ora, protectorul comunismului international, Iosif Visarionovici Stalin, se angaja, printr-o clauza secreta tinand de pact, sa-i repatrieze cu forta (direct in puscariile Gestapo-ului sau in fata plutoanelor de executie gata pregatite) pe toti comunistii germani refugiati in Rusia. Ceea ce ramane cu totul si cu totul incredibil pentru perioada de care vorbim (un mister legat de natura umana probabil) este faptul ca majoritatea comunistilor occidentali au ramas antifascisti si prosovietici, chiar si dupa semnarea acestui pact. Nu declara Sartre in 1954, intorcandu-se dintr-o calatorie facura in Estonia, ca "libertatea de a critica este deplina in Uniunea Sovietica"?
Matei Visniec este scriitor roman stabilit la Paris
