Unul dintre exponatele permanente ale Muzeului Naţional de Istorie a României este copia monumentului din Roma, expusă în lapidarium. Scenele de pe Columnă sunt grupate tematic şi oarecum cronologic, fiind vorba despre primul război dacic, cel din 101-102, de bieniul de pace, când s-a construit podul de la Drobeta şi de al doilea război, cel din 105-106, terminat cu pax romana (pacea instaurată de romani). Personajul principal este desigur împăratul Traian, artistul care a conceput conţinutul, dar și modul de succesiune al scenelor, vrând să pună în evidenţă rolul împăratului în victoria asupra dacilor. Credem că Traian apare în 58 de scene, în care îşi asumă rolul de princeps (şef al statului): vorbind armatei, primind ambasade sau pe daci care i se supun, întâmpinat de armate sau de oamenii din proviciile pe unde a trecut venind spre Dacia, sau în calitate de conducător suprem al armatei, participând direct la război, la pregătirile de luptă din zona de conflict, în faţa armatei în marş, ţinând consilii de război, inspectând construcţii-fortificaţii, poduri, asistând la lupte, răsplătind armata. Un singur relief îl prezintă participând direct la bătălie. Împăratul călare, cu mantia fluturând, este înfăţişat în chip de cavaler trac. Decebal este reprezentat cu certitudine în trei scene, cea a luptei de la Tapae, cea a păcii când dacii îngenunchează în faţa lui Traian şi doar Decebal, în spatele lor, rămâne în picioare, şi cea a sinuciderii lui. Lângă un copac, regele dac duce spre gât o sabie curbă.
Toţi exegeţii Columnei au remarcat că din imagini transpar o compasiune şi chiar o admiraţie pentru cei învinşi. Istoricul german W. Froehner scria: ”Cu excepţia dacilor, nici unul din numeroasele popoare absorbite de imperiu nu se poate lăuda că a văzut înălţându-se un monument mai demn şi mai durabil închinat dragostei sale pentru neatârnare”. Cum este şi firesc, predomină scenele de luptă, asociate cu cele în care dacii se supun, soldaţi care construiesc, scene în care împăratul face sacrificii în calitate de mare preot, sau cele în care se adresează soldaţilor.
În timpul lui Napoleon al III-lea, în anii 1861-1863, s-a realizat o copie integrală a Columnei, din cupru galvanic. Ea se află la Muzeul Antichităţilor Naţionale de la Saint-Germain-en Laye. Alte copii se găsesc la Albert and Victoria Museum din Londra şi la Museo della Civiltà Romana din Roma.
Ideea unei copii a Columnei în România i-a entuziasmat pe cărturarii, oamenii de litere şi de artă din secolul al XIX-lea. Eforturile şi tenacitatea lui Mihail Kogălniceanu, ale lui Alexandru Odobescu, Al. Tzigara-Samurcaş sunt impresionante, cu atât mai mult cu cât s-au lovit de lipsa de interes a clasei politice, care a refuzat finanţarea. Într-una din lecţiile de arheologie ţinute de Alexandru Odobescu la Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti, în perioada 22 octombrie 1874-14 martie 1875 el spunea că „de pe tiparele făcute din ordinul împăratului (Napoleon al III-lea) am putea, cu neînsemnate sacrificii, să căpătăm o reproducere în bronz a întregii Columne traiane, care s-ar înălţa cu fală chiar în faţa acestui edificiu (Universitatea), unde ne place şi se cuvine să amintim pururea despre măreţele fapte ale lui Traian”.
În anul 1887 s-a întocmit un proiect de către arhitecţii Schmieden, V. Weltzien şi Speer pentru o clădire monumentală, în stil neo-clasic, care urma să adăpostească Muzeul Naţional, Biblioteca Naţională şi Academia, amplasată pe cheiul Dâmboviţei.
În anii 1934-1939, un merit de necontestat în realizarea copiei Columnei, care se află astăzi în Muzeul Naţional de Istorie, îl are arheologul Emil Panaitescu, pe atunci directorul Şcolii Române din Roma. Acesta, în urma unor memorii adresate Academiei, Ministerului Instrucţiunii Publice, Ministerului de Finanţe şi Parlamentului, obţine finanţarea. Lucrările de reproducere a coloanei s-au făcut în timp de război de meşteri de la Vatican, sub supravegherea lui Francesco Mercatalli. Început în anul 1939 fusul a fost terminat în 1940, iar soclul în 1943. Executarea mulajelor a fost urmărită personal de Emil Panaitescu, iar calitatea lucrării a fost verificată de o comisie formată din Guido Galli, directorul tehnic al muzeelor pontificale, Italo Gismondi, arhitect, Giuseppe Lugli, arheolog, şi Virgil Vătăşianu, istoric de artă.
Războiul şi cortina de fier au făcut ca mulajele după reliefurile Columnei să nu ajungă în ţară decât cu mare întârziere. Ele au fost adăpostite în subsolurile Muzeului Lateran, ale Forului lui Traian şi în depozitele Palatului Expoziţiilor.
Din raportul lui Emil Panaitescu, directorul Şcolii Române din Roma între anii 1929-1940, menţionat ca ministru al României la Roma, rezultă că statul român a plătit pentru copia Columnei 769.000 lire.
După multe demersuri şi tratative diplomatice, Columna a venit în ţară în iunie 1967, fiind expusă mai întâi la Muzeul Satului.
