16.1 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăSpecialColonia săracilor din Cheile Jieţului

Colonia săracilor din Cheile Jieţului

Îndură frigul, ploaia, stau în corturi improvizate din saci de nailon sau se trezesc cu noaptea în cap, doar ca să aibă ce pune pe masa familiilor lor. Este vorba despre sute de persoane care periază munţii din  jurul Văii Jiului în căutarea de afine, zmeură sau ciuperci, pe care mai apoi le vând la centrele de colectare a fructelor de pădure.

Minerii care s-au retras în munţi

Pe drumul care merge spre Voineasa, zeci de săraci – mulţi foşti mineri – şi-au amenajat o tabără. Dorm în corturi improvizate, acoperite cu folii de plastic şi îşi gătesc la foc de lemne, seara târziu când ajung „acasă” din  munte. Este tabăra ciupercarilor şi a afinarilor, unde în fiecare seară vin maşinile de la centrele de colectare ca să le cumpere „producţia”. Alţii dorm acasă, unde ajung seara târziu, pentru ca dimineaţa devreme să plece din nou în căutarea fructelor de pădure care le mai asigură o zi de supravieţuire. Anul acesta sunt parcă mai mulţi ca oricând, iar de vină este criza, spun oamenii. Primesc în medie 30-40 de lei pentru o zi de lucru şi zeci de kilometri de mers prin munte, dar sunt mulţumiţi. Nu se plâng, însă, pentru că alt venit oricum nu mai au. „Este greu, dar în Valea Jiului alte locuri de muncă nu sunt. Câştigăm cam 40 de lei pentru o zi de muncă. Ne trezim la cinci dimineaţa şi plecăm la afine. Seara venim din munţi şi facem un ban. Muncim cum ştim noi pentru că nimeni nu ne ajută şi am muri de foame”, spune Andrei, unul dintre afinari.

Trăiesc din darurile muntelui

Chiar dacă plouă ori e arşiţă, iau muntele în piept şi sunt bucuroşi că atât ciupercile, cât şi fructele de pădure se găsesc din belşug. „Bine măcar că sunt afine şi ai ce să aduni şi să faci un ban. Nu mai contează că e frig şi stai în colibă fără a avea condiţii civilizate. Cu criza asta nu mai au oamenii bani. Ne-am scos de la întreţinere şi stăm toată vara aici. Stăm şi pe toamnă la cules de ciuperci şi afine până când dă frigul pe noi”, spune o femeie care a venit alături de soţul ei în munte să meargă treaba mai repede.

Tabăra din Cheile Jieţului nu este singura din Valea Jiului, iar reprezentanţii centrelor de colectare le-au învăţat şi merg zi de zi la „corturi”, ca să îi ma ajute pe sărmani în activitate şi meargă treaba mai repede.

Cele mai citite

Cetățenii UE consideră dezastrele naturale o amenințare mai mare decât un eventual război

Cetățenii din mai multe țări membre UE consideră că dezastrele naturale legate de climă reprezintă o amenințare mai mare decât un eventual război. Acest punct...

Clasamentul WTA actualizat. Câte jucătoare are România în top 100 + Ce loc ocupă Simona Halep

Poloneza Iga Swiatek continuă să conducă detașat în clasamentul mondial al jucătoarelor profesioniste de tenis dat publicității luni de WTA, în care România are...

Chelsea, gata să investească din nou sume exorbitante în această vară. Georgiy Sudakov, luat în vizor

Chelsea este gata să investească din nou generos în această vară, cu discuții deja demarate pentru transferul mijlocașului Georgiy Sudakov de la Șahtior, jucător...
Ultima oră
Pe aceeași temă