20.3 C
București
sâmbătă, 11 mai 2024
AcasăSpecialCodul portocaliu de viscol pune iar stăpânire pe sud est

Codul portocaliu de viscol pune iar stăpânire pe sud est

Viscolul şi ninsoarea vor pune din nou stăpânire pe judeţele din sud-estul ţării, pentru o zi şi o noapte.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare potrivit căreia cele şase judeţe din regiunea sud-est, dar şi alte judeţe din partea de est a Munteniei vor fi sub „cod portocaliu” pentru viscol şi ninsori de miercuri dimineaţă, de la ora 6:00 până joi la ora 10:00. „Viscolul puternic va continua în sudul Moldovei, Dobrogea şi în estul Munteniei, unde viteza vântului la rafală va depăşi temporar 60-70km/h, zăpada va fi troienită, iar vizibilitatea va fi redusă”, se spune în avertizarea ANM.

Situaţia ar putea deveni critică în Brăila, Vrancea şi Buzău, unde a fost instituită „starea de alertă”, dar nici Galaţiul nu este într-o situaţie cu mult mai bună. Ieri dimineaţă, în judeţul Galaţi încă mai erau izolate între zăpezi 22 de localităţi, iar opt drumuri judeţene erau blocate. În cursul zilei de luni, echipele de intervenţie reuşiseră să scoată din încercuirea troienelor de zăpadă numai opt din cele 30 de localităţi izolate în urma viscolelor de sâmbătă şi duminică şi reuşiseră să deblocheze 5 drumuri judeţene. Dar situaţia nu era grozavă, pentru că şi pe drumurile redate traficului rutier se circula greu, în condiţii de iarnă. Situaţia era ceva mai bună pe două dintre cele trei drumuri naţionale care străbat judeţul de la sud la nord, fiind închisă circulaţia numai pe DN24 D, care face legătura cu Vasluiul şi Iaşiul: „În rest, se circulă pe toate drumurile naţionale, nemaiexistând nici restricţii pentru autovehiculele de mare tonaj”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Galaţi, maiorul Eugen Chiriţă.

 

Situaţii dramatice

În ultimele zile, echipele de intervenţie de la Ambulanţă, ISU şi Armată, s-au confruntat cu multe situaţii dramatice, în încercarea de a salva vieţile unor pacienţi din localităţile izolate între zăpezi. Duminică, o tânără aflată într-a noua lună de sarcină, din comuna Vârlezi, situată la 60 km de Galaţi, a fost transportată cu snowmobilul Staţiei de Ambulanţă Galaţi, după ce un convoi format dintr-un utilaj de deszăpezire şi o ambulanţă au rămas blocat în nămeţi. Un bărbat din comuna Cuca a fost adus la spitalul din Galaţi cu ajutorul unei şenilate, dar şi graţiei intervenţiei a 25 de militari. În noaptea de luni spre marţi, echipele de intervenţie au reuşit deblocarea din nămeţi a unui autovehicul în care se aflau cinci adulţi şi doi copii. Maşina era blocată în troienele dintre localităţile Năneşti şi Nămoloasa. În cursul aceleiaşi nopţi, o ambulanţă ce avea ca antemergători utilajele de deszăpezire a ajuns la un pacient cu probeme respiratorii din satul Căuşeşti. „ Au fost mobilizate 161 de efective MAI şi 73 de alte forţe dar şi 300 de mijloace, din care 103 de la MAI şi 97 – alte forţe, printre care şi 21 ambulanţe”, a mai precizat maiorul Eugen Chiriţă. Au fost înregistrate şi situaţiii tragice. Un bărbat din comuna Independenţa, în vârstă de 49 de ani, a fost găsit mort, pe marginea unui şanţ din localitate. Omul era îmbrăcat subţire, într-un trening, şi avea picioarele goale. La necropsie a reieşit că murise de frig. În ultimele 24 de ore, la Centrul de Primiri Persoane fără Adăpost al Primăriei Galaţi au fost aduse 11 persoane fără locuinţe, găsite pe stradă de poliţişti.

 

Şcolile gălăţene rămân închise şi miercuri

Ieri, inspectorul general al IŞJ Galaţi, Laura Marin a anunţat unităţile de învăţământ din judeţul Galaţi vor rămâne închise şi miercuri. „Din cauza codului portocaliu de viscol şi ninsoare am luat decizia să menţinem şcolile închise ”, a declarat şefa ISJ Galaţi. În şcolile din municipiile Galaţi şi Tecuci va fi asigurată permanenţa, pentru situaţiile în care părinţi nu au cu cine să lase copiii. În funcţie de evoluţia vremii se va decide dacă joi elevii gălăţeni se întorc sau nu la şcoală. Dar, cum avertizarea de „cod portocaliu” este valabilă până joi, la ora 10:00, e foarte probabil ca şcolile să rămână închise.

 

 

 

Cele mai citite

Rușii presează și avansează în regiunea Harkov din Ucraina

Forţele ruse au început o operaţiune ofensivă de-a lungul graniţei ruso-ucrainene din nordul regiunii Harkov şi au obţinut câştiguri tactice semnificative, conform antena3.ro. Lupte grele...

SINDICATELE DIN CULTURĂ declară pe 18 Mai–NOAPTE ÎN MUZEELE DIN ROMÂNIA!

COMUNICAT DE PRESĂ SINDICATELE DIN DOMENIUL PROTECȚIEI PATRIMONIULUI CULTURAL NAȚIONAL asociate în cadrul Federației Naționale a Sindicatelor din Cultură și Mass-Media „CulturMedia” – CNS Cartel...

Cluj: Spălare de bani și trafic de droguri. Procurorii DIICOT au reținut 12 persoane

Procurorii DIICOT au reținut 12 persoane în urma unei investigații referitoare la constituirea unui grup infracțional specializat în trafic de droguri și spălare de...
Ultima oră
Pe aceeași temă