Administrația Națională de Meteorologie a lansat o atenționare de cod galben, valabilă miercuri și joi pe aproape întregul teritoriu al României.
Avertismentul este valabil din 7 iunie, ora 18.00 până în 8 iunie, ora 23.00.
În acest interval de timp se așteaptă averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului ce vor lua și aspect de vijelie, iar pe arii restrânse sunt posibile căderi de grindină.
În intervale scurte de timp se vor înregistra cantităţi de apă care vor depăşi 20…30 de litri pe metru pătrat iar pe spații restrânse 50…70 litri / metru pătrat.