13.1 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSpecialCo-fondatorul unui celebru festival internaţional de film, Bill Marshall, a încetat din...

Co-fondatorul unui celebru festival internaţional de film, Bill Marshall, a încetat din viaţă la vârsta de 77 de ani

Co-fondatorul Festivalului internațional de film de la Toronto, Bill Marshall, a murit duminică, la Toronto la vârsta de 77 de ani, scrie Variety în ediția electronică, informează Agerpres.

Potrivit familiei sale, cineastul a murit în urma unui stop cardiac în timp ce se afla într-un spital din Toronto. 

Bill Marshall a fost de asemenea producător de film, realizând Outrageous! și alte 12 producții de lung metraj, precum și multe filme documentare. A fost de asemenea producătorul a numeroase spectacole difuzate live. 

”Suntem profund întristați de trecerea în neființă a prietenului nostru și președinte emerit al TIFF, Bill Marshall”, se arată într-un comunicat al Festivalului internațional de film de la Toronto. 

Fondator în 1976 al Festivalului internațional de film de la Toronto alături Henk Van der Kolk și Dusty Cohl, Bill Marshall a fost directorul TIFF în primii trei ani de existență și totodată a jucat un rol important de pionier în cinematografia canadiană, se mai arată în comunicatul amintit.

A fost de asemenea consultant politic pentru campaniile a trei primari diferiți ai Toronto și consilier al unor politicieni canadieni.

Pe lângă înființarea TIFF, a contribuit la constituirea Academiei canadiene de cinematografie și televiziune, a Biroului de televiziune și film din Toronto și a fost președinte al asociației canadiene de producătorilor de film.

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă