14 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSpecialCNA a retras licența pentru România TV Gorj

CNA a retras licența pentru România TV Gorj

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a retras licența audiovizuală pe care televiziunea de știri România TV o deținea în judeţul Gorj, în urma unei solicitări a companiei lui Sebastian Ghiță, transmite Mediafax.

Societatea Ridzone Computers SRL, deținătoarea unei licenţe audiovizuale prin satelit pentru televiziunea de ştiri România TV şi a unei licenţe audiovizuale prin cablu pentru România TV Gorj, a solicitat CNA renunţarea la aceasta din urmă.

CNA a analizat, în ședința de marți, și aprobat solicitarea de retragere a licenței pentru România TV Gorj.

În ședința CNA nu au fost precizate motivele pentru care Ridzone Computers SRL a solicitat renunțarea la licența România TV Gorj. Însă, luni, surse citate de Mediafax au precizat că motivele renunţării ar fi unele de natură financiară. Astfel, investiţia în staţia locală din Gorj nu se justifică, în condiţiile în care România TV emite la nivel naţional şi implicit în localităţile din acest judeţ prin intermediul licenţei sale de satelit.

Asociaţii societăţii Ridzone Computers SRL din Ploieşti sunt SC RTV Satellite Net SRL – 95% (acţionar unic Radu Tronaru) şi Radu Tronaru (5%). Societatea ar fi însă controlată de deputatul Sebastian Ghiţă, potrivit informaţiilor apărute într-o serie de documente ale DNA Ploieşti, care fac parte dintr-un dosar în care este cercetat în prezent Ghiţă.

Consiliul Naţional al Audiovizualului a aprobat, pe 15 martie 2012, solicitarea societăţii Ridzone Computers SRL de acordare a unei licenţe audiovizuale prin reţele de comunicaţii electronice (prin cablu, n.r.) pentru televiziunea locală România TV Gorj, cu sediul în oraşul Târgu-Jiu. România TV Gorj urma să difuzeze o oră şi jumătate de program local zilnic, în restul timpului urmând să fie retransmise programele staţiei centrale România TV.

La şedinţa CNA din 15 martie 2012 a fost prezent şi Ionuţ Răitaru, directorul staţiei România TV Gorj.

Ionuţ Răitaru este în fapt persoana care a făcut posibilă lansarea televiziunii de ştiri România TV din Bucureşti, în 2011, prin cedarea unei licenţe pe care o deţinea unei societăţi controlate de omul de afaceri Sebastian Ghiţă.

Astfel, Ionuţ Răitaru a deţinut, prin intermediul societăţii Ridzone Computers SRL, o licenţă audiovizuală prin reţele de telecomunicaţii, transformată ulterior în licenţă de satelit, pentru televiziunea locală RTV (prescurtarea numelui Răitaru TV, n.r.), licenţă care a fost preluată ulterior de societatea RTV Satellite Net SRL, controlată de Sebastian Ghiţă.

În aceste condiţii, renunţarea la licenţa România TV Gorj de către Ridzone Computers SRL poate fi echivalentă cu faptul că Sebastian Ghiţă şi-a încheiat obligaţiile la Ionuţ Răitaru.

 

Cele mai citite

Ce salarii aveau cu adevărat Nicolae și Elena Ceaușescu

Așa cum bine cunoaștem cu toții, până în urmă cu mai bine de trei decenii și jumătate, România s-a aflat sub jugul dictaturii...

Când revin elevii în bănci? Calendarul examenelor naționale

Școala începe pe 8 mai, după vacanța de primăvară și după sărbătorile de Paște pentru creștinii ortodocși, conform calendarului anului școlar 2023-2024. Cursurile din modulul 5...

Numărul pensionarilor a scăzut în luna aprilie 2024, comparativ cu luna precedentă

Un număr de 4.748.274 de pensionari era înregistrat în aprilie 2024 în România, cu 4.274 persoane mai puţine comparativ cu luna precedentă, iar pensia...
Ultima oră
Pe aceeași temă