7.9 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăSpecialClujul atrage tot mai mulți vizitatori din afara UE

Clujul atrage tot mai mulți vizitatori din afara UE

După ce Transilvania a fost primit acest titlu din partea prestigiosului ghid de călătorie Lonely Planet, a crescut foarte mult numărul turiștilor care vizitează această regiune și care provin din afara Uniunii Europene.

Israelul, Mexicul, dar și China se numără printre țările care au început să trimită turiști în Ardeal. Însă, cei mai mulți dintre vizitatorii din regiune care provin dintr-o țară din afara UE vin din Statele Unite ale Americii. Pe lângă Lonely Planet, Transilvania a fost recomandată drept destinație de călătorie și de publicații precum USA Today și BrightSide.me.

Descoperă Transilvania la fața locului

Turiștii străini care vin în Tran­silvania știu, în general, foarte puține lucruri despre această regiune înainte de a ajunge în România. În general, îi atrag fie mitul lui Dracula, fie promovarea pe care au făcut-o Transilvaniei Prințul Charles al Țării Galilor și membrii Familiei Regale a României. De asemenea, mulți au fost atrași de festivaluri precum Untold, cel mai mare eveniment muzical din România, care a avut în acest an peste 300.000 de spectatori. Mulți dintre turiști vin din Israel. „De fapt, este o regiune foarte bună. Ne place că ne putem relaxa aici. Ne plac oamenii, care sunt foarte amabili. Și, atunci când avem doar puțin timp, este cel mai bine pentru noi să venim în România, pentru că este la doar două ore și jumătate de zbor, de aceea venim aici“, spune o turistă între două vârste, Rachel, care mărturisește că trăiește într-un kibbutz, adică într-o comunitate de tip cooperatist din Israel.

Pentru mulți dintre turiști, Clujul reprezintă o adevărată bază, unde vin cu avionul, apoi organizează excursii cu autocarele sau cu microbuzele. „Am venit la Cluj. Am găsit un ghid bun, cu care ne-am consultat și am planificat împreună excursiile. Am început cu zona de munte. Am urcat pe munte, ne-a plăcut foarte mult, iar acum stăm aici, la Popasul Iancului, mâncăm și bem cafea“, spune o altă turistă, care locuiește în împrejurimile Ierusalimului. „În general, turiștii evrei vin pentru două-trei zile“, a declarat Victorița Pleșa, care conduce o pensiune din Mărișel.

Numărul turiștilor din Israel a crescut semnificativ după ce au fost introduse curse aeriene low-cost între Cluj și Tel-Aviv. Operatorii turistici spun că numărul acestor curse ar putea fi suplimentat de anul viitor, în condițiile în care zborurile existente se bucură de mare succes. Estimările arată că în ultimii doi ani numărul turiștilor evrei care și-au petrecut vacanțele în Tran­silvania a crescut cu 30 la sută, iar pentru următorii doi ani operatorii din domeniul turismului se așteaptă la noi creșteri, de minimum 15 la sută. Cifrele cresc, de regulă, toamna, când reîncepe în forță turismul de afaceri.

Vin oameni și din Mexic

Tendința de creștere nu este remarcată doar în Cluj-Napoca. În satul Saschiz, din județul Mureș, vin mulți turiști ruși, pe lângă cei britanici, francezi sau belgieni. Turiştii pot vizita biserica restaurată, dar şi ruinele cetăţii ţărăneşti care a fost construită de locuitorii a şapte sate pentru a avea o pavăză contra invaziilor mongole şi turceşti. Vizitatorii vin din întreaga lume, spune proprietara hanului în care a fost amenajată şi o expoziţie muzeală cu caracter etnografic, Lidia Stoichiţescu. “Avem turişti britanici, germani, dar şi belgieni sau ruşi“, spune Lidia Stoichiţescu.

 De asemenea, în satul Rimetea din județul Alba vin în mod constant turiști din Polonia, Ungaria, Austria, dar și din Mexic. „Îmi place foarte mult aici, datorită caselor care sunt foarte luminoase și foarte vechi, îmi plac pâinea, apa, aerul, totul“, a povestit Veronica Benitez, o turistă din Mexic. Același lucru se întâmplă și în satele Sâncraiu și Brăișor, ambele din comuna Sâncraiu, județul Cluj. Aici vin tot mai mulți turiști din China. În acest an, comuna clujeană cu 1.000 de locuitori ar putea depăși cifra de 200 de turiști chinezi.

„Am avut surpriza să fiu sunat de un prieten chinez, care mi-a spus că a venit în România. Eu eram la pensiune, în Brăișoru, și nu știam că vine în țară. Nu
mi-a venit să cred când acest prieten din China mi-a spus că a ajuns în Sâncraiu. Mi se părea incredibil ca cineva din Asia să ajungă tocmai aici“, spune Ioan Cocian, fondatorul primei pensiuni din Brăișoru, care a avut șansa să viziteze China în calitate de ma­nager al celui mai renumit ansamblu de dansuri populare din Cluj, „Mărțișorul“, de la Casa de Cultură a Studenților. 

Ce spune INS

Potrivit Institutului Național de Statistică, la nivel național, numărul turiștilor străini a crescut cu 8,8 la sută. 78,3 la sută dintre ei au venit cu avionul. 13 la sută dintre turiștii străini au venit cu mașina, iar 7 la sută cu autocarele. De asemenea, cifrele oficiale mai arată că 48 la sută dintre turiști au venit prin intermediul agențiilor de turism, iar 29 la sută și-au făcut rezervări pe cont propriu.

În general, turiștii străini care ajung în Transilvania vizitează Munții Apuseni, centrele vechi ale unor orașe precum Cluj, Sibiu, Alba Iulia sau Sighișoara, bisericile fortificate săsești, bisericile de lemn din Maramureș sau Salina Turda.

Cele mai citite

Partidul conservator din Croația a câștigat alegerile parlamentare

Conservatorii, aflați la putere în Croaţia, au ieşit pe primul loc în alegerile legislative, conform estimărilor iniţiale, dar cu mai puţine mandate decât în...

Motivul incredibil pentru care Israelul a blocat ajutoare cruciale pentru Gaza

Israelul a blocat ajutoare cruciale din motive de securitate insuficiente, a declarat șeful unei organizații de caritate care încearcă să trimită echipamente în Gaza,...

Bătălia pentru București – de la trivializare, la concept

Alegerile locale din București sunt importante pentru că dau trendul politic pentru celelalte competiții electorale ale anului în curs. Cătălin Cârstoiu pare a rămâne...
Ultima oră
Pe aceeași temă