Clavecinul, carnavalul si nebunia

Clavecinul poseda o stralucire si o acuratete de negasit la alte instrumente. In ceea ce priveste intinderea, e perfect… Daca el nu umfla sunetele, daca bataile repetate pe aceeasi nota nu-i prea convin, are alte avantaje: "precizia",  "stralucirea",  "acuratetea" si "intinderea". Am citat din "Arta de a atinge clavecinul" de FranIois Couperin, marele compozitor baroc de la inceputul secolului al XVII-lea. Mi-am dat seama ca iubesc clavecinul cu ocazia unui spectacol exceptional: "Le Carnaval et La Folie", o opera dansata compusa de Andre Cardinal Destouches la inceputul Secolului Luminilor. Lasati versurile, mastile, ideea de a-i pune sa vorbeasca pe Carnaval si pe Nebunie, personificati, intr-o intriga inspirata de marele Erasmus din Rotterdam, autorul "Elogiului nebuniei". Muzica baroca, cea compusa cu o precizie matematica la cele mai senzuale instrumente cunoscute de civilizatia moderna, este un amestec de frivolitate, frisca, ordine si decadenta. Harpa, lauta – le luth – si clavecinul sunt instrumentele care transforma lumea intr-un tort insiropat din care nu-i bine sa mananci mult. Marin Marais, Couperin, Vivaldi, Francesco Geminiani, al carui Concerto Grosso interpretat de ansamblul "Europa Galante" la Festivalul Enescu la Bucuresti poate fi accesat oricand pe youtube, par ca lucreaza la aceeasi dantela care nu se mai termina. O muzica "imanenta", fara scop, care te face sa-ti para rau de moartea ideii ca lumea e cosmos si ca muzica este expresia cosmica prin excelenta. Inaintea romantismului, a carui muzica reda imaginea unei lumi iesite din matca, barocul, cu oroarea lui de vid si cu credinta lui in matematica, dar si in ierarhia notelor muzicale, te convinge ca grija pentru simturi nu e chiar atat de recenta.