0.9 C
București
vineri, 27 decembrie 2024
AcasăSpecialCirculația se desfășoară cu dificultate, între Fetești și Cernavodă, din cauza lucrărilor...

Circulația se desfășoară cu dificultate, între Fetești și Cernavodă, din cauza lucrărilor de întreținere pe poduri

Circulaţia rutieră se va desfăşura pe o bandă pe sens pe podurile de la Feteşti şi Cernavodă, în prima săptămână din septembrie, de luni până joi, în intervalul orar 22.00-06.00, ca urmare a lucrărilor de întreţinere a căilor de rulare, informează, miercuri, CNAIR.

Lucrările se vor executa doar în cursul săptămânii, de luni până joi, în intervalul orar 22:00 – 06:00. „Această măsură a fost luată deoarece pe acest segment de drum traficul rutier este încă destul de intens spre şi dinspre litoral”, precizează Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

„Având în vedere posibilitatea deteriorării condiţiilor meteorologice şi apropierea încheierii sezonului favorabil execuţiei lucrărilor, CNAIR nu a mai putut amâna efectuarea reparaţiilor”, se arată în comunicatul companiei.

Iniţial, lucrările erau programate în luna iulie, tot pe timp de noapte, dar au fost amânate din cauza traficului intens specific sezonului estival.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă