18.1 C
București
miercuri, 8 mai 2024
AcasăSpecialUPDATE. Ciocniri violente între Azerbaidjan şi Armenia, în Nagorno-Karabah. Reacția lui Putin

UPDATE. Ciocniri violente între Azerbaidjan şi Armenia, în Nagorno-Karabah. Reacția lui Putin

UPDATE 20:30: Azerbadjanul a anunțat că peste 100 de militari armeni au fost ucişi sau răniţi în luptele de sâmbătă, din Nagorno-Karabah, în timp ce președintele armean Serge Sarkissian susține că 18 soldați armeni au fost omorâți în confruntări, iar alți 35 au fost răniți, conform AFP. 

UPDATE 18.15: 12 militari azeri au fost ucişi şi un elicopter a fost doborât de forţele armene în Nagorno-Karabah, a comunicat sâmbătă Ministerul Apărării de la Baku, informează AFP, conform Agerpres.  

”Mai mult de o sută de soldaţi armeni au fost ucişi, şase tancuri şi 15 unităţi de artileri armene au fost distruse”, au mai indicat autorităţile azere.

Guvernul armean nu a anunţat până acum niciun fel de pierderi militare. 

Ministerul Apărării de la Baku a mai precizat că forţele sale ‘au preluat din nou controlul asupra colinei strategice Lala-Tepe’, şi că au mai fost eliberate colinele din apropierea a două sate. 

—–

UPDATE 12.25:  Preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, “este profund îngrijorat în legătură cu informaţiile privind reluarea acţiunilor armate în Nagorno-Karabah şi îndeamnă părţile implicate în conflict la “încetarea imediată a focului”, a anunţat sâmbătă secretarul de presă al Kremlinului, Dmitri Peskov, informează TASS, RIA Novosti şi AFP. 

“Preşedintele Putin îndeamnă părţile implicate în conflict la încetarea imediată a focului şi reţinere, pentru a nu admite noi pierderi de vieţi omeneşti”, a spus Peskov. “În ultima vreme, atât ca urmare a unor eforturi trilaterale (Rusia, Armenia, Azerbaidjan), cât şi a unor eforturi internaţionale (Grupul de la Minsk al OSCE pentru Nagorno-Karabah, format din Rusia, Franţa şi SUA) au fost întreprinse o serie de acţiuni menite să ducă la reglementarea conflictului”, a adăugat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, precizând că liderul rus “regretă faptul că situaţia a escaladat din nou la o confruntare armată”. 

=====

Azerbaidjanul şi Armenia au anunţat sâmbătă o acutizare dramatică a situaţiei în Nagorno-Karabah, părţile acuzându-se reciproc de acţiuni ofensive active, informează agenţiile de presă ruse Interfax şi RIA Novosti, citate de Agerpres. “Există morţi de ambele părţi. Partea azeră a suferit pierderi în ceea ce priveşte efectivele umane şi tehnice. A fost doborât un elicopter azer”, a anunţat secretarul de presă al Ministerului Apărării al Armeniei, Arţrun Ovanisian, subliniind că anterior Azerbaidjanul a trecut la acţiuni ofensive în zona Nagorno-Karabah. De asemenea, potrivit Ministerului Apărării al Armeniei, partea azeră a efectuat lovituri aeriene şi asupra unor zone civile. 

La rândul său, Ministerul Apărării al Azerbaidjanului a subliniat că acuzaţiile sunt “o nouă provocare” din partea Erevanului şi că niciun elicopter azer nu a fost doborât. Ministerul Afacerilor Externe al Federaţiei Ruse a anunţat că analizează situaţia din zona conflictului Nagorno-Karabah. “Studiem cu atenţie informaţiile care ne parvin”, a declarat sâmbătă purtătorul de cuvânt al diplomaţiei ruse, Maria Zaharova. 

Azerbaidjan şi Armenia, două foste republici sovietice din sudul Caucazului, sunt în conflict de la sfârşitul anilor 1980 asupra Nagorno-Karabah. Populat în majoritate de armeni dar alipit Azerbaidjanului în epoca sovietică, Nagorno-Karabah a fost scena unui război ce a făcut 30.000 de morţi şi sute de mii de refugiaţi între 1988 şi 1994. În ciuda semnării unui acord de încetare a focului, niciun tratat de pace nu a fost semnat şi ciocniri armate au loc în mod regulat. 

Preşedintele Azerbaidjanului Ilham Aliev a cerut miercuri, în faţa secretarului de stat american John Kerry, ca Armenia să-şi retragă “imediat” trupele din teritoriul Nagorno-Karabah disputat între cele două ţări şi pentru care Washingtonul caută să găsească o soluţie de ani de zile.

 

 

 

Cele mai citite

pergolele sunt refugiul perfect pentru relaxare

Munca este mai mult decât o necesitate. Prezentă inevitabil în viața de zi cu zi,...

Grupul de turism rtk se lansează în România

rtk romania, subsidiara locală a rtk international (cu o rețea de peste 3.000 de agenții de turism afiliate în străinătate), anunță oficial deschiderea activității...

3 genți de damă elegante, potrivite pentru ocazii speciale

În lumea modei, alegerea unei genți elegante pentru ocazii speciale poate fi esențială pentru a completa o ținută și a evidenția stilul și rafinamentul...
Ultima oră
Pe aceeași temă