13.6 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăSpecialCine va controla cele 15 miliarde € de pe piaţa de capital...

Cine va controla cele 15 miliarde € de pe piaţa de capital şi pensii private

Un fruntaş liberal înrădăcinat adânc, împreună cu familia sa, în diferite afaceri şi un economist care, spune el, şi-a investit cu bună-credinţă o parte din bani în firme offshore, pierzându-i, vor coordona controlul unei pieţe de peste 15 miliarde euro, formată din operaţiunile de capital, asigurări şi pensii private din România.

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), instituţie de control mamut cu denumire pompoasă aleasă de Guvern, se apropie de momentul la care va intra în pâine. Se aşteaptă ca autoritatea să devină funcţională la finele acestei luni. Disputele de zilele trecute par a fi însă centrate mai degrabă pe persoanele ce vor conduce instituţia decât pe îmbunătăţirea mecanismelor care ar putea face noua instituţie utilă cetăţenilor şi mediului de afaceri.

Potrivit prevederilor legale, ASF ar urma să preia atribuţiile Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor şi Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private, toate desfiinţate. Sub umbrela ASF vor intra deci toate autorităţile de supraveghere din domeniul financiar, cu excepţia celor care ţin de BNR. Logica înfiinţării ASF este, potrivit notei de fundamentare a actului normativ ce prevede înfiinţarea instituţiei, eficientizarea activităţii de supraveghere sectorială realizată în afara ariei de competenţă a băncii centrale.

Ruşanu va controla operaţiunile cu acţiuni ale fiicelor şi soţiei sale

În loc să creeze instituţia ASF cu un cadru legislativ aferent, iar apoi să fie găsiţi oamenii pentru funcţiile de conducere ale acesteia, parlamentarii au procedat invers. Mai întâi l-au ales pe Dan Radu Ruşanu în funcţia de preşedinte ASF, iar apoi au început modificarea legii astfel încât acesta să nu se găsească în incompatibilitate.

În forma iniţială, anume OUG 93/2012, se preciza interdicţia ca membrii ASF sau membrii familiilor lor să deţină mai mult de 10% din capitalul social al persoanelor juridice controlate de autoritate. Menţinerea prevederii i-ar fi blocat accesul lui Dan Radu Ruşanu în ASF, căci cele două fiice ale sale deţin aproape jumătate din capitalul social al companiei Internaţional SA Sinaia, prezentă pe Bursa de Valori Bucureşti, în timp ce soţia sa este preşedinte CA al acestei firme. Toate operaţiunile Internaţional SA pe piaţa de capital trebuie avizate de fostul CNVM, metamorfozat acum în ASF. Ca urmare, marţi, cu ocazia transformării OUG respectiv în lege, parlamentarii au avut grijă să limiteze categoria de entităţi în cazul cărora prezenţa unei persoane în conducerea acestora reprezintă conflict de interese cu funcţia de membru ASF. Forma modificată, aprobată prin lege, prevede interdicţia implicării doar în entităţi din zona fondurilor de pensii, intermedierii de instrumente financiare, societăţi de investiţii sau asigurări. Parlamentarii au mai înfiinţat două posturi în consiliul de conducere al ASF, numărul membrilor crescând de la 15 la 17.

Cine sunt ceilalţi

Comisiile de buget-finanţe şi comisiile economice din Senat şi Camera Deputaţilor i-au validat, marţi, în urma audierilor, pe Dan Radu Ruşanu pentru funcţia de preşedinte al ASF şi pe Daniel Dăianu pentru funcţia de prim-vicepreşedinte al acestei instituţii.

Dincolo de multiple calităţi deţinute, anume fost ministru de Finanţe, membru în Grupul de Economie Aplicată, consultant în afaceri, Dăianu a ajuns în atenţia opiniei publice anul trecut fiind unul dintre cei înşelaţi de brokerul Cristian Sima, fugit din România. Daniel Dăianu a vărsat o sumă neprecizată în conturile firmei WBS Holding, deţinută de Cristian Sima şi înregistrată de acesta în Insulele Virgine, un offshore, desigur, total în afara oricărui control exercitat din partea autorităţilor române de supraveghere financiară.

El s-a declarat ademenit atunci prin câştigurile mici, dar sigure, promise lui şi prin încrederea acordată celui care fusese preşedinte al bursei sibienei SIBEX.

Cei doi vor fi ajutaţi în calitate de vicepreşedinţi de Daniel Tudor (fost şef al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, fost director general al ARDAF şi acţionar a unei mici firme de asigurări RAI , posesorul câtorva milioane de ero în conturi şi numeroase active imobiliare în România, Belgia, Turcia, Statele Unite), Mircea Ursache (fost şef al AVAS) şi Ion Giurescu( fost secretar de stat în Guvernul Adian Năstase, vicepreşedinte al Comisiei de Pensii Private după 2006).

Comisiile i-au validat şi pe Dorina Mihăilescu, Gheorghe Marcu, Gavrilă Alexe, Gheorghe Albu, Lorand-Istvan Kralik, Marian Mîrzac, Marian Sârbu, Cornel Moldoveanu, Tudor Baltă, Doru Frunzulică, Nina Puiu şi Gh. Cornel Coca Constantinescu pentru funcţiile de membri ai Consiliului ASF.

 

Cele mai citite

nasturii cămășii au sărit și i s-a văzut tricoul cu “Votați Piedone!”

Ilustrație: Marian Avramescu Premierul românilor autentici, Marcel Ciolacu, nu a putut să nu respecte tradiția autohtonă de 1 Mai Muncitoresc și a savurat mici...

Semifinale Liga Campionilor: Borussia Dortmund a învins-o Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0)

Borussia Dortmund a învins-o pe Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0), miercuri seara, pe teren propriu, în prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor...

Columbia a anunțat că va rupe relațiile diplomatice cu Israelul

Președintele columbian Gustavo Petro a declarat, miercuri, că țara sa va rupe relațiile diplomatice cu Israelul, pe al cărui lider l-a acuzat de „genocid”...
Ultima oră
Pe aceeași temă