Un aspect ciudat si ingrijorator al politicii globale actuale este confuzia dintre negocieri si rezolvarea de probleme. In conformitate cu o planificare stabilita in decembrie 2007, avem la dispozitie sase luni pentru a ajunge la Copenhaga la un acord global in problema schimbarii climei. Guvernele sunt angajate in eforturi masive de negociere, dar nu depun acelasi efort pentru a rezolva problema. Fiecare tara se intreaba: "Cum pot sa fac eu cat mai putin si sa-i conving pe ceilalti sa faca ei cat mai mult?". De fapt, intrebarea ar trebui sa sune asa: "Cum putem sa cooperam pentru a ne atinge scopurile comune cu costuri minime si beneficii maxime?".
Poate ca suna la fel, dar nu este asa. Combaterea schimbarii climei presupune reducerea emisiilor de carbon provenite din combustibilii fosili, ceea ce implica, la randul sau, schimbari de tehnologie, dintre care unele exista, iar multe trebuie inca dezvoltate. De pilda, daca vrem ca centralele pe carbune sa ramana o componenta majora a mixului energetic, acestea ar trebui sa capteze si sa stocheze emisia lor de CO2, un proces numit "captarea si sechestrarea carbonului" sau, pe scurt, CCS (acronim derivat de la denumirea in limba engleza – n. trad.). Dar aceasta tehnologie nu a confirmat inca.
In mod similar, trebuie sa restabilim increderea publicului intr-o noua generatie de centrale nucleare, mai sigure si mai atent supravegheate. Vom avea nevoie de noi tehnologii pentru a capta la scara larga energia solara, eoliana si geotermala. Am putea incerca sa folosim biocombustibilii, dar numai in forme care nu dauneaza rezervelor de hrana sau mediului inconjurator.
Lista continua. Trebuie sa crestem eficienta energetica prin "cladiri verzi" si aparate electrocasnice cu consum energetic redus. Este nevoie sa trecem de la masinile dotate cu motoare cu combustie interna la cele hibride, hibride plug-in, pe baterii si pe celule de combustibil.
Dezvoltarea unei noi generatii de vehicule electrice va implica un deceniu de parteneriate public-private pentru obtinerea unui anumit nivel tehnologic fundamental (cum ar fi bateriile imbunatatite), o retea electrica mai stabila, o noua infrastructura pentru reincarcarea automobilelor si multe altele. Va fi nevoie tot de un deceniu de investitii publice si private pentru a demonstra fezabilitatea centralelor pe carbune care isi capteaza emisiile de dioxid de carbon.
Trecerea la noile tehnologii nu e doar o chestiune de negociere, ci de planificare, proiecte ingineresti, finantare si stimulente. Cum ar putea lumea sa instaleze, sa explice si apoi sa raspandeasca aceste tehnologii? Atunci cand investitorii privati nu vor avea probabil beneficii de pe urma tehnologiei, cine va plati pentru modelele demonstrative care vor costa miliarde de dolari? Cum putem pastra stimulentele private pentru cercetare si dezvoltare, mentinand in paralel angajamentul de a transfera tehnologiile de succes statelor in curs de dezvoltare?
Acestea sunt aspecte presante, nerezolvate. Dar negocierile globale in problema schimbarilor climatice se concentreaza pe un alt set de intrebari. Ele se axeaza in principal pe aceasta intrebare: ce grup de state urmeaza sa-si reduca emisiile, cat de repede, cat de mult si raportat la ce an? Tarile sunt presate sa reduca emisiile cu un anumit procent pana in 2020, fara sa se discute prea serios cum se pot obtine aceste reduceri. Raspunsurile depind, desigur, de tehnologiile cu emisii reduse existente si de cat de repede pot fi utilizate aceste tehnologii.
Sa ne uitam la SUA. Pentru a reduce drastic emisiile, SUA trebuie sa treaca in urmatorii zece ani la un nou parc auto, propulsat in principal cu electricitate. Este nevoie de o decizie de a reinnoi si extinde reteaua de centrale nucleare si de a folosi spatiu suplimentar pentru construirea de noi centrale generatoare de energie regenerabila, in special de energie solara. De asemenea, SUA au nevoie de o noua retea electrica pentru a transporta energia regenerabila din zone slab populate – cum ar fi deserturile din sud-est, unde poate fi generata energie solara, sau campiile din nord, pretabile la energie eoliana – inspre zonele dens populate ale coastelor. Dar toate acestea presupun un plan national, nu doar un obiectiv cantitativ de reducere a emisiilor.
La fel ca Statele Unite, si China poate reduce emisiile de CO2 printr-o eficienta energetica sporita si un nou parc de autovehicule. Dar China trebuie sa priveasca lucrurile din perspectiva unei economii dependente de carbune. Optiunile de viitor ale Chinei depind de eficienta si scara la care pot opera "centralele" curate pe carbune. Calea adoptata de China in reducerea emisiilor va depinde, asadar, semnificativ de testarea timpurie a tehnologiilor CCS.
Un veritabil brainstorming global ar discuta mai intai cele mai bune optiuni tehnologice si economice la indemana si modul in care ele ar putea fi imbunatatite prin cercetare si dezvoltare dedicata si stimulente economice mai bune. Negocierile ar aborda paleta de optiuni la dispozitia fiecarei tari si regiuni in parte – de la CCS la energie solara, eoliana sau nucleara – si ar schita o foaie de parcurs pentru o noua generatie de automobile cu emisii reduse, recunoscand ca ritmul real al evolutiei va fi determinat de competitia pietei si de finantarile publice.
Pe baza acestor etape lumea ar putea ajunge la un acord de alocare a costurilor pentru accelerarea dezvoltarii si raspandirea unor noi tehnologii cu emisie redusa. Acest cadru global ar stabili obiective nationale si globale de control al emisiilor si de monitorizare a modernizarii tehnologice. O data ce noile tehnologii vor confirma in practica, obiectivele ar deveni mai stricte. Desigur, o componenta strategica va viza crearea de stimulente de piata pentru noile tehnologii, astfel incat inventatorii sa-si poata dezvolta ideile cu perspectiva unui profit major, daca ideile respective se vor demonstra fiabile.
Pledoaria mea pentru discutarea planurilor si strategiilor in paralel cu obiective specifice de emisie ar putea parea ca risca sa impiedice negocierile. Dar, daca nu avem o strategie care sa insoteasca tintele, guvernele lumii s-ar putea sa nici nu accepte obiectivele, ori le-ar putea accepta de forma, fara intentia de a le atinge.
Trebuie sa reflectam impreuna cat se poate de serios la optiunile tehnologice reale, pentru a urmari apoi un cadru global comun, care sa ne permita sa ajungem intr-o noua era – una bazata pe tehnologii fezabile si sustenabile pentru energie, transport, industrie si cladiri.
Copyright: Project Syndicate, 2009.
www.project-syndicate.org
