Intrarea României în Uniunea Europeanǎ ne-a adus o serie de legi noi şi modificǎri ale celor vechi, prin care organizaţiilor societǎţii civile pare cǎ li se acordǎ dreptul de a participa la procesul de luare a deciziilor, de fi parte a unor organisme importante, de a le fi ascultat cuvântul. Am fost chiar pe puncul de avea un ministru delegat pentru, între altele, relaţii cu societatea civilǎ. Am spus „pare cǎ li se acordǎ” pentru cǎ în realitate reverenţele fǎcute de cǎtre politicieni cǎtre societatea civilǎ sunt de purǎ faţadǎ, legile fiind parcǎ fǎcute doar pentru a bifa nişte obligaţii din Tratatul de Aderare.
Pentru exemplificare, un caz adus recent în atenţia publicului: fostul viitor ministru al Educaţiei, Corina Dumitrescu, este reprezentanta societǎţii civile în Consliul Suprem al Magistraturii. Explicând greşelile din CV, domnia sa a spus: „Am acceptat susţinerea politicǎ doar în urma unei decizii pe care am luat-o foarte greu dat fiind faptul cǎ sunt o persoanǎ foarte ocupatǎ cu ceea ce înseamnǎ conducerea universitǎţii mele”. Va sǎ zicǎ, nu i s-a pǎrut o neadecvare sǎ reprezinţi societatea civilǎ pe baza susţinerii politice. Dar, de ce i s-ar fi pǎrut neadecvat? Doar era recomandatǎ de cǎtre o organizaţie a societǎţii civile, anume Universitatea Creştinǎ Dimitrie Cantemir.
Un alt exemplu. CNSAS are în componenţǎ, conform OUG nr.24/2008, doi reprezentanţi ai societǎţii civile şi nouǎ reprezentanţi ai grupurilor parlamentare. Frumos, numai cǎ propunerile pentru cei doi reprezentanţi ai societǎţii civile se fac de cǎtre Preşedinte şi Prim-ministru. Ce-i drept, legea spune cǎ „pe baza consultǎrii cu organizaţii neguvernamentale”, dar asta nu pare a fi o problemǎ. Miliţia Spiritualǎ a solicitat lǎmuriri despre cine şi când a participat la consultǎri, dar rǎspunsurile au fost extrem de vagi, pe potriva formulǎrii din lege.
Mecanismul prin care membrii din instituţiile zise autonome (a se vedea CNA, consiliile de administraţie ale radioului şi televiziunii publice, Curtea Constituţionalǎ) sunt constituite pe baza deciziei partidelor şi a altor instituţii politice are ca rezultat reproducerea în acestea structurilor de putere. Astfel, ele nu mai sunt deloc autonome, ci influenţate de factorii politici.
Avem un organism creat special pentru a realiza dialogul social, dupǎ modelul Comitetului Economic şi Social European, instituţie consultativǎ tripartitǎ compusǎ, în pǎrţi egale, din reprezentanţi din ţǎrile membre ai sindicatelor, patronatelor şi organizaţiilor neguvernamentale. Cǎ la noi acest organism nu mai funcţioneazǎ de vreun an de zile, e altǎ poveste. Partea mai interesantǎ e cǎ în România treimea ONG-urilor a fost înlocuitǎ de opusul lor – adicǎ de reprezentanţi ai ministerelor. Adicǎ, guvernul se consultǎ cu CES, în care tot el este parte. Culmea este cǎ în Comitetul european avem reprezentanţi ai organizaţiilor neguvernamentale, dar în CES-ul intern, n-am reuşit.
Legislaţia românǎ pare generoasǎ şi în privinţa consultǎrilor publice obligatorii înaintea adoptǎrii de acte normative de cǎtre autoritǎţile administraţiei publice. Legea transparenţei decizionale (52/2003) conţine însǎ prevederi mult prea vagi pentru a fi operaţionale. Autoritǎţile sunt obligate ca, în nota de fundamentare a oricǎrui proiect de act normativ, sǎ introducǎ „informaţii privind procesul de consultare cu organizaţii neguvernamentale, institute de cercetare şi alte organisme implicate”. Cum înţeleg ele sǎ aplice aceste prevederi? Un exemplu – cel al proiectului de lege din februarie pentru comasarea alegerilor generale cu cele locale (declarat ulterior neconstituţional) – este edificator. La rubrica respectivǎ, Ministerul Administraţiei şi Internelor scria cǎ a consultat… „reprezentanţi ai direcţiilor/structurilor cu atribuţii în domeniul electoral din cadrul MAI, împreună cu reprezentanţi ai Autorităţii Electorale Permanente, ai Ministerului Justiţiei, ai Institutului Naţional de Statistică şi ai Ministerului Afacerilor Externe”! Mai pe româneşte, poliţia a devenit societate civilǎ.
Trebuie spus cǎ o parte din vinǎ aparţine organizaţiilor neguvernamentale, care prea rar reuşesc sǎ-şi coordoneze eforturile pentru a-şi impune punctele de vedere. În aceste condiţii, peste tot unde s-au creat legi pentru a se instituţionaliza participarea societǎţii civile, practica a dus la cenzurarea acestei participǎri prin susţinerea politicǎ – fie a partidelor politice, fie a Preşedinţiei sau a Guvernului. Cum ar spune Maiorescu, forme fǎrǎ fond.
*) Fac parte din echipa de campanie a lui Nicuşor Dan, candidat independent pentru funcţiile de primar general şi consilier în Consiliul General al Municipiului Bucureşti.
Mircea Kivu este sociolog
