E mai plăpând şi parcă mai neîndemânatic decât Bogdan „Arnold” Stelea. Nu are stofă de „Terminator”, poate şi din cauza figurii adolescentine. Dar, dacă presa sportivă nu s-a grăbit să mai confirme un transfer inexistent, Costel „Gulliver” Pantilimon a atins înălţimi la care Stelea nu s-ar fi ridicat nici dacă reuşea să prindă mingea de gol trimisă peste el de francezul Dugarry la Euro 1996.
Costel Pantilimon a fost transferat de bogaţii de la Manchester City cu o sumă ridicolă pentru clubul din Eastlands – circa 6 milioane de euro -, dar record pentru exportul de portari din fotbalul românesc.
Stelea este doar un argument în acest comentariu. Nu cu palmaresul său se bate Pantilimon, pentru că „Arnold” a atins vârful carierei la modesta echipă spaniolă Salamanca. Cel mai solid transfer al şcolii de goalkeeperi din România era, până zilele trecute, Bogdan „Pisica” Lobonţ. El a fost cumpărat de Ajax de la Rapid, în 2000, cu circa 3 milioane de euro. Apoi, în 2009, a mai fost vândut o dată din ţară în străinătate. Dinamo l-a dat cu 2,5 milioane de euro la AS Roma.
Aşadar, cumintele Pantilimon, care nu poate spera la carierele mondene ale unor Stelea sau Lobonţ, se pregăteşte să servească analiştilor fotbalului românesc o ştire fără zorzoane: „naţionala” României stă în portari. Chivu s-a retras, Mutu se apropie de finalul carierei, Raţ nu are vocaţie de lider, iar Torje se transferă peste tot şi nicăieri. În schimb, Pantilimon va avea acum ocazia să pareze şuturile lui Rooney sau Torres. Iar, până la proba contrarie, Tătăruşanu va continua să fie cel mai bun om din apărarea Stelei. Şi, între timp, portarul Laurenţiu Brănescu, cumpărat de Juventus (Torino!) la vârsta de 16 ani cu 400.000 de euro, va creşte.
E drept, transferul lui Pantilimon nu este definitiv. Timişoara rămâne cu 50 la sută din drepturile de proprietate, iar băcăuanul de 24 de ani va trebui, într-o primă fază, să se lupte pentru a deveni rezerva lui Joe Hart. Dar, aşa plăpând, neîndemânatic şi adolescentin cum e, Pantilimon poate reuşi în Premier League. Şi cred că el ar fi putut să apere „capul” lui Dugarry.
