Trei foşti membri ai forţelor speciale americane Navy SEALs explică pentru The Washington Post cine sunt membrii Team Six, care sunt criteriile prin care sunt aleşi aceştia şi prin ce probe trebuie să treacă pentru a ajunge în cel mai select grup operaţional al armatei americane.
În mod oficial, Team Six de fapt nici nu există (de altfel, numele a fost schimbat, însă nu a fost făcut public, iar membrii unităţii îl folosesc în continuare pe cel vechi). Pentru misiunile acestei unităţi nu se completează formulare şi nu se alcătuiesc dosare – iar dacă totuşi acest lucru se întâmplă, toate documentele sunt distruse la sfârşitul operaţiunii – indiferent dacă aceasta a avut succes sau nu. Dacă un membru al Team Six este ucis în timpul unei misiuni, acest fapt nu va fi specificat nicăieri. Moartea sa va fi anunţată de forţele armate americane drept „deces în timpul antrenamentelor în estul Afghanistanului”. Cei implicaţi vor descifra ce se ascunde în spatele acestor cuvinte.
Team Six a fost înfiinţat în 1980, în urma încercării unei unităţi speciale de a îi elibera pe ostatecii din ambasada americană din Teheran, soldată cu un dezastru total pentru Statele Unite. Richard Marcinko, unul dintre ofiţerii implicaţi în operaţiunea eşuată, a alcătuit o unitate secretă, alegându-i personal pe membrii acesteia din rândurile Unităţii de Operaţiuni Speciale a Marinei americane. Numele, Team Six, a fost ales de Marcinko pentru a induce în eroare serviciile secrete sovietice: de fapt, nu existau decât două echipe speciale.
Misiunile Team Six sunt secrete, dar conform presei americane, unitatea a participat la misiuni în Grenada, Somalia, Bosnia şi Afghanistan, şi este specializată în acţiuni preventive anti-teroriste, asasinări, recuperarea unor ţinte (adeseori persoane) din interiorul unor state duşmane. Unitatea Team Six este autorizată să facă uz de forţă – inclusiv de forţă letală, şi adeseori operaţiunile unităţii nu sunt în concordanţă cu legislaţia internaţională.
Şi – probabil că motivul principal pentru care membrii unităţii îşi riscă viaţa nu este salariul de 54.000 de dolari pe care îl primesc.
Portretul-robot al unui membru al Team Six
Soldatul care l-a împuşcat pe Osama bin Laden ar trebui să aibă, spune Marcinko în Washington Post, între 26 şi 33 de ani – destul de bătrân ca să poată să fi trecut toate testele necesare pentru a intra în unitate, dar încă destul de tânăr pentru a îndura cu uşurinţă încercările la care este supus corpul său în timpul antrenamentelor. Este cu siguranţă un bărbat – în Team Six nu există femei – şi foarte probabil alb, deşi în ultima vreme au fost incluşi în unitate şi soldaţi de culoare. Ar trebui să fie o persoană cu gândire pozitivă – şi totodată cineva care probabil că „face probleme când n-are nimic de făcut – un bărbat căruia nu-i plac vacanţele şi care nu ştie să se relaxeze”, spune Marcinko.
Stew Smith, un fost SEAL şi actual antrenor al unităţilor speciale, adaugă că soldatul în cauză a fost probabil un atlet în liceu şi colegiu – un bărbat care să întrunească cele trei condiţii necesare pentru a fi primit în Team Six: forţă, viteză şi agilitate. Soldaţii se văd, spune Smith, ca un fel de „atleţi tactici”.
Marcinko îi descrie pe membrii unităţii mai plastic: „pachete de muşchi”, spune el, „partea superioară a corpului este plină de forţă. Braţe lungi. Talie subţire. Fără burtă”.
Eric Greitens, alt fost SEAL, nu este complet de acord. „Nu poţi asuma prea multe”, spune Greitens. „Unii dintre ei au 1,65 metri, alţii 1,95″. Uneori, cei mai puternici la antrenamente nu trec mai departe pentru că nu sunt destul de tari din punct de vedere psihic, aminteşte Greitens.
Marcinko bănuieşte că cel care l-a ucis pe liderul terorist nu arată ca soldatul-tip pe care şi-l imaginează lumea, proaspăt ras şi cu părul extrem de scurt; „mai curând are barbă şi un aspect dur, ca al unui om al străzii”, spune el: „un asemenea soldat nu vrea să fie vizibil”. De asemenea, probabil că soldatul are palmele bătătorite de la lungile antrenamente de tir. Se estimează că soldaţii din Team Six trag anual la fel de multe gloanţe cât toţi puşcaşii marini la un loc (peste 200.000 de oameni). Probabil, spune Marcinko, în corpul său se află fragmente de gloanţe şi grenade; novicii nu participă la asemenea misiuni, iar cei care au trecut prin 10-15 operaţiuni, s-au aflat aproape sigur la un moment dat sub tirul duşmanului. În plus, şi în timpul antrenamentelor se foloseşte uneori muniţie adevărată – existând până acum şi câteva accidente fatale.
Majoritatea membrilor Team Six vorbesc cel puţin o limbă străină – unii dintre participanţii la misiunea Neptune Spear (Tridentul lui Neptun), de exemplu, vorbeau paştuna.
O altă particularitate, spune Smith, este că soldatul care l-a ucis pe bin Laden mai mult ca sigur că „ţine scorul”. Smith povesteşte că la o recentă întâlnire cu cinci foşti colegi ai săi din Navy SEAL, cei aflaţi la masă erau responsabili pentru uciderea a peste 250 de terorişti – şi fiecare îşi ştia exact numărul de victime.
Laudele, într-un cerc restrâns
Bin Laden nu este însă un simplu terorist, ci unul de top. Probabil că cel care a tras glonţul care l-a ucis ar vrea ca într-un fel să i se recunoască meritul – însă aceasta nu se va întâmpla în mod public, riscul pentru soldat fiind prea mare. „Este ca şi cum ai juca în Super Bowl şi ai câştiga un Oscar în acelaşi timp”, spune Marcinko; „normal că soldatul vrea să fie cunoscut – însă numai în interiorul unităţii”. Greitens adaugă că mulţi membri ai Team Six sunt „nişte războinici plini de modestie”.
Totuşi, între „colegi” se va discuta cu siguranţă despre fapta „soldatului necunoscut”; mulţi îl vor tachina, spune Marcinko, spunând lucruri cum ar fi „dacă aş fi fost eu acolo, totul s-ar fi terminat în 20 de minute, nu în 40″, şi cerând să li se spună unde exact l-a lovit glonţul pe liderul terorist. Probabil că soldatul va răspunde cu aceeaşi monedă, bănuieşte Marcinko, spunându-le colegilor că „de vorbit poate să vorbească oricine, dar eu chiar am făcut-o”. Mai mult ca sigur că cel care a tras va fi medaliat, dar nici asta nu se va afla în public. Stew Smith presupune că ţintaşul va dori să aibă şi câteva momente de pace şi linişte, în care să scape de presiuni: „aceşti băieţi pot astăzi să împuşte pe cineva în cealaltă parte a lumii şi mâine să tundă iarba din faţa casei”, spune el.
Dar probabil că dacă ar fi chemat să ia parte la o altă operaţiune, soldatul ar sări în sus de bucurie, prezice Marcinko: „abia aşteaptă să intre din nou în acţiune şi să simtă adrenalina. Vrea să dovedească că recentul succes nu a fost o întâmplare, şi că ştie foarte bine ce face”. Greitens este de acord: „când următorul elicopter va avea rezervorul plin şi se va învârti rotorul, acest soldat va fi primul care va fugi înspre el”.
