Saptamana care s-a incheiat a fost caracterizata de o sarabanda a preturilor pe piata mondiala a petrolului, fiind vizat pragul de 60 de dolari barilul. Cursul viza inca de luni acest prag simbolic – atins joi si apoi vineri -, ca urmare a semnalarii unei posibile amenintari teroriste in Nigeria, primul producator de aur negru in Africa. Cursul a scazut dupa risipirea acestor nelinisti, iar Organizatia Tarilor Exportatoare de Petrol, OPEC, a decis la Viena o crestere a productiei in cazul in care pretul este mentinut la nivel exagerat. Dar tensiunile au revenit si toate privirile erau atintite asupra cifrelor saptamanale privind stocurile americane.
Problema este ca OPEC produce in prezent in regim plin si, desi cartelul a anuntat ca in iulie va mari cota, s-a recunoscut neputincios in fata acestei inflamari a preturilor, datorata unei penurii de capacitati de rafinare, si nu a petrolului brut. Cresterea costului petrolului, pe care tarile producatoare nu o pot impiedica, erodeaza cresterea economiei mondiale, in special in Europa, si asa aflata in deceleratie. Nervozitatea ce domina aceasta piata este alimentata de faptul ca situatia nu da nici un semn de redresare in lunile ce vin – actorii pietei fiind de acord ca principala problema se afla la nivelul rafinarii, afectata de decenii de lipsa de investitii. Or, trebuie timp pentru a construi o rafinarie, iar cererea va creste semnificativ spre finele anului, mai ales in tari consumatoare cum este China. Analistii nu sunt deloc optimisti in ce priveste evolutia preturilor la petrol, apreciind ca orice indice privind o cerere crescuta sau un recul al stocurilor americane va fi suficient pentru a impinge preturile dincolo de 60 de dolari barilul, dar „nu pare imposibil nici un baril la 100 de dolari”. Pentru ca, sustin ei, pentru aceasta evolutie este suficient orice incident in rafinarii, o greva in Norvegia sau o cadere a stocurilor americane.
In acest context international tensionat, cu o piata a petrolului excesiv de nervoasa, privirile sunt atintite spre unul din actorii majori ai pietei – Rusia. Resovietizarea de catre Kremlin a sectorului energetic a contribuit direct la cresterea preturilor de energie in SUA, din cauza dezechilibrului creat pe pietele mondiale de energie, dar si la nivelul exporturilor de petrol ale Rusiei. Nu este accidental ca presedintele Putin considera rezervele de energie ale tarii drept un atu strategic economic menit sa sporeasca influenta acesteia asupra tarilor baltice si din Estul Europei, aliate ale SUA, dar dependente de resursele rusesti. Iar controlul statului asupra sectorului petrolier este menit sa consolideze arsenalul presedintelui in politica sa externa prin care, tinand cont de dependenta SUA de exporturile rusesti de petrol, se gandeste ca poate contracara incercarile Washingtonului de a-l deturna de la politica pe care are de gand sa o imprime Rusiei: reafirmarea dominatiei Kremlinului, in plan intern si international. O partida de sah pe care Putin este pregatit sa o joace. Nu la fel se poate spune despre tarile consumatoare…
