26.8 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăSpecialCine este cel mai longeviv bărbat din lume

Cine este cel mai longeviv bărbat din lume

Japonezul Sakari Momoi, în vârstă de 111 ani, a fost recunoscut drept cel mai longeviv bărbat din lume de către organizația Guinness World Record, informează Agerpres.

Sakari Momoi a primit această recunoaștere după încetarea din viață, în luna iunie a acestui an, a unui imigrant polonez în SUA, Alexander Imich, cu doar o zi mai în vârstă decât el.

Ceremonia de înmânare a certificatului s-a desfășurat, miercuri, la Tokyo, la căminul pentru bătrâni care îl găzduiește, în prezența rudelor, prietenilor, autorităților locale și jurnaliștilor.

Sakari Momoi s-a născut la 5 februarie 1903 în localitatea Minamisoma, din prefectura Fukushima, iar în prezent se bucură de o 'stare de sănătate bună' și poate mânca de trei ori pe zi, după cum a declarat pentru agenția Kyodo un purtător de cuvânt al primăriei din Saitama, unde este domiciliat bătrânul.

Cel mai longeviv bărbat din lume a dus 'o viață liniștită', a fost profesor de agrochimie și director, iar printre pasiunile sale se numără lectura, în special din poezia chineză, potrivit Guinness World Record.

Cea mai longevivă femeie din lume este japoneza Misao Okawa, în vârstă de 116 ani, care s-a născut la 5 martie 1898.

Japonia este, după Monaco, țara cu cea mai mare speranță de viață din lume: peste 80 de ani, atât în cazul bărbaților, cât și în cel al femeilor. Potrivit ultimelor date disponibile, preluate de EFE, speranța de viață este de 80,21 ani pentru bărbați și de 86,61 ani pentru femei.

Cele mai citite

Putin depune jurământul pentru cel de-al cincilea mandat de președinte al Rusiei

Vladimir Putin depune jurământul de președinte al Rusiei, la începutul celui de-al cincilea mandat de șef al statului. Ceremonia se desfășoară la Moscova, la Palatul...

Rusia amenință că va lovi instalații militare britanice după declarațiile lui David Cameron

Armata rusă ar putea lovi ”orice instalaţie sau echipament militar britanic pe teritoriul ucrainean şi nu numai”, în cazul în care Kievul va folosi...

Insomnie și stres: probleme gestionate prin masaj. Beneficii și detalii despre saloanele de masaj

Noaptea, gândurile nu-ți dau pace. Ziua, oboseala te prinde din urmă, iar tu nu mai dai randament. Relaxează-te la un salon de masaj! Află...
Ultima oră
Pe aceeași temă