12.7 C
București
joi, 9 mai 2024
AcasăSpecialDavid Cameron: 23 iunie, data referendumului privind apartenenţa Marii Britanii la UE

David Cameron: 23 iunie, data referendumului privind apartenenţa Marii Britanii la UE

UPDATE 15.27: “Recomandarea mea este clară. Cred că Marea Britanie va fi mai în siguranţă, mai puternică şi mai prosperă într-o UE reformată”, a adăugat el după o şedinţă de guvern care a durat nu mai puţin de două ore. “Suntem aproape de una dintre cele mai importante decizii din viaţa noastră”, a subliniat David Cameron, transmite Agerpres. 

Potrivit acestuia, guvernul britanic va recomanda la referendum un vot în favoarea menţinerii ţării într-o UE reformată, după acordul obţinut la summitul UE privind un pachet de măsuri de reformă cerute de Londra. 

Pledând pentru menţinerea ţării sale în UE, el a subliniat că acest lucru “ne dă ce e mai bun din două lumi” şi estimând că o ieşire din UE ar însemna “un salt în incertitudine” şi ar ameninţa economia şi securitatea Marii Britanii. Chestiunea se anunţă însă una delicată, în condiţiile în care 53% dintre britanici se declarau în ianuarie favorabili unei ieşiri din UE, în timp ce doar 47% erau pentru o rămânere în blocul comunitar, conform unui sondaj al institutului Survation. 

Chiar dacă acordul negociat la Bruxelles a fost primit cu scepticism de presa conservatoare, Cameron a primit un sprijin cu greutate din partea ministrului său de interne, Therese May, eurosceptică notorie, care s-a alăturat campaniei pentru “da”. 
Chiar înainte de reuniunea de cabinet, cinci miniştri şi-au anunţat dorinţa de a face campanie pentru o ieşire din UE, printre care cel al justiţiei, Michael Gove, şi cel al muncii, Iain Duncan Smith, membri declaraţi ai puternicului curent eurosceptic din sânul Partidului conservator.

UPDATE 14.32: 23 iunie este data referendumului privind apartenenţa Marii Britanii la Uniunea Europeană, după cum a anunţat premierul David Camerun, citat de independent.co.uk, după o reuniune a cabinetului. Camerun a declarat că Guvernul britanic va recomanda votul în favoarea menţinerii ţării în blocul comunitar, după acordul obţinut la summitul UE privind un pachet de măsuri de reformă cerute de Londra.

“Voi merge în parlament şi voi propune ca britanicii să decidă viitorul nostru în Europa la un referendum care va avea loc joi, 23 iunie”, a spus Cameron într-o declaraţie de presă susţinută în faţa reşedinţei sale de la Downing Street 10.  

UPDATE: Premierul britanic, David Cameron, a afirmat sâmbătă că va anunţa data referendumului privind apartenenţa Marii Britanii la Uniunea Europeană, după o reuniune a cabinetului, care ar urma să înceapă la ora 10,00 GMT, relatează agenţia Reuters, potrivit Agerpres

”Cabinetul va discuta în această dimineaţă despre noul statut al Regatului Unit în cadrul Uniunii Europene. Apoi, voi anunţa data preconizatului referendum”, a scris Cameron pe Twitter. Liderii din ţările membre ale UE au convenit în unanimitate, în cadrul unui summit ce a avut loc vineri la Bruxelles, asupra unui pachet de măsuri ce au drept scop menţinerea Marii Britanii în blocul comunitar.

Liderii din cele 28 de ţări membre ale Uniunii Europene au ajuns vineri la un acord care oferă Marii Britanii libertate de acţiune în aplicarea reglementărilor privind băncile şi pieţele financiare, dar stabileşte că va exista un set unic de reguli pentru sectorul financiar din cadrul Uniunii Europene, transmite Reuters, potrivit Agerpres

Acordul menit să păstreze Marea Britanie în UE a fost sprijinit în unanimitate de toţi liderii celor 28 de state membre, a afirmat preşedintele Consiliului European, Donald Tusk. 
În cele două zile ale summitului în care s-au stabilit noile condiţii pentru evitarea ieşirii Marii Britanii din UE (Brexit), Franţa a făcut presiuni pentru reducerea concesiilor oferite centrului financiar al ţării, argumentând că City of London obţine astfel avantaje incorecte, deşi generează aproximativ 10% din PIB-ul Regatului Unit. 

Versiunea finală păstrează majoritatea concesiilor făcute Marii Britanii în precedentele versiuni ale acordului, deşi ar putea să nu rezolve toate temerile exprimate de autorităţile de reglementare din Regatul Unit şi de analişti. Textul confirmă că Banca Angliei va fi responsabilă pentru supervizarea băncilor naţionale şi a pieţelor financiare, pentru menţinerea stabilităţii financiare. Încercările de a exclude reglementarea pieţelor din concesiile făcute Marii Britanii a fost respinsă în timpul negocierilor. 

Totuşi, aceste puteri suverane pot fi exercitate numai ”fără prejudicierea dezvoltării reglementărilor financiare unice ale UE”, se arată în acord. ”Textul clarifică faptul că supervizarea financiară este de competenţa autorităţilor naţionale, dar fără prejudicierea mecanismelor unice de reglementare şi a autorităţilor financiare europene”, a afirmat Roberto Gualtieri, şeful comisiei pentru probleme economice a Parlamentului European. 

Liderii din cele 28 de ţări membre ale Uniunii Europene au ajuns vineri la un compromis ce ”reînnoieşte pactul” Regatului Unit cu Europa, acord pe care premierul britanic, David Cameron, îl consideră suficient pentru a recomanda menţinerea ţării sale în Uniunea Europeană în cadrul unui viitor referendum.

 

 

 

 

 

 

Cele mai citite

Puținele studii ale lui Piedone nu afectează activitatea de primar-gospodar: poți desena băncuțe și dacă știi să faci liniuțe și bastonașe

Ilustrație: Marian Avramescu Foarte mulți cârcotași au criticat studiile primarului sectorului 5 al Capitalei, Cristian Popescu – Piedone, candidat pentru funcția de edil-șef. Gurile rele...

Guvernul discută Programul Național de Reformă pe anul 2024

Guvernul Ciolacu are pe ordinea de zi a ședinței din 9 mai 2024 un Memorandum pentru "Aprobarea Programului Național de Reformă 2024", elaborat conform...

Guvernul n-are bani pentru Memorialul rezistenței anticomuniste

Guvernul României subvenționează cu un miliard de lei canalele de streaming Netflix și Disney – adică 200 milioane de euro – dar nu are...
Ultima oră
Pe aceeași temă