12.8 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăSpecialChiru şi Vanghelie

Chiru şi Vanghelie

După alegerile cu cântec din PDL Constanţa, când cineva a schimbat macazul în pauza dintre cele două tururi de scrutin, zeii de la centru au întors spatele organizaţiei judeţene. În acest context, s-au făcut tot felul de comentarii şi de speculaţii în legătură cu viitorul politic al noului ales, Gigi Chiru, despre care se spune că nu-l apucă toamna în funcţia de preşedinte!

Susţinătorii domnului Chiru au combătut cu vehemenţă această teză. Teoretic, domnilor în cauză nu le poţi reproşa nimic, dar, ca şi în alte situaţii de acest gen, practica îi omoară. Atitudinea manifestată de zeii de la centru, prelungită într-un autentic sictir, vorbeşte de la sine despre lipsa de simpatie faţă de Gigi Chiru.

Cineva, acolo, sus, nu l-a vrut şi nici nu-l vrea în postura de lider al partidului! Şi, dacă lucrurile stau aşa, fiind vorba de un zeu, atunci, cu siguranţă, ne putem aştepta la orice. Cazul Vanghelie, de la PSD, pe care Victor Ponta nu l-a mai vrut în fruntea organizaţiei municipale Bucureşti, ar trebui să-i dea de gândit lui Gigi. Când cei mari, cu puteri nelimitate de decizie, nu te mai vor, eşti ca şi îngropat!

A păţit-o, vorba aia, Vanghelie, şmecher de şmecher în PSD, cu o oarecare priză la amărăştenii din Capitală, darnic, în campania electorală, cu pătura de jos, ceea ce i-a determinat pe unii să-l catalogheze drept om de omenie. Să recunoaştem, ca politicieni, între Vanghelie şi Chiru sunt mari diferenţe.

Nimeni nu poate contesta faptul că primarul pesedist este uns cu toate alifiile şi, cu toate astea, a fost lucrat ca la carte de Ponta! Domnul Chiru nu a reuşit să anuleze embargoul impus de zeii de la centru şi, în aceste condiţii, pe căi mult mai simple, ar putea fi debarcat din fruntea PDL Constanţa.

Când e să-ţi caute cine trebuie nod în papură, atunci, cu siguranţă, nu ai nici o şansă! De câte ori se vorbeşte despre trădare, oamenii zeilor privesc spre instituţia numită Prefectura Constanţa, locul unde prefectul Palaz s-a închis ca într-un glob de sticlă al UNPR. Cazul Vanghelie are conotaţii şi pentru domnia sa.

Cele mai citite

Eclipsată de Rareș Bogdan, Iulia Albu ar putea da găina pe păun, pentru a se apropia de coloritul batistuțelor europarlamentarului

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Criticul de modă Iulia Albu a ajuns să fie extrem de invidioasă pe europarlamentarul Partidului Național Liberal (PNL) Rareș Bogdan. Coloratele batistuțe...

Eclipsată de Rareș Bogdan, Iulia Albu ar putea da găina pe păun, pentru a se apropia de coloritul batistuțelor europarlamentarului

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Criticul de modă Iulia Albu a ajuns să fie extrem de invidioasă pe europarlamentarul Partidului Național Liberal (PNL) Rareș Bogdan. Coloratele batistuțe...
Ultima oră
Pe aceeași temă