Unul dintre cele mai cunoscute monumente istorice din partea de vest a României ar urma să reintre în circuitul turistic. Primăria Ineu va încerca să atragă fonduri europene pentru a reabilita cetatea, care datează de pe vremea Cruciadelor și care a fost declarată drept monument istoric de importanță națională.
Consilierii locali din Ineu au decis rezilierea unui contract de concesiune încheiat acum patru ani cu fundația culturală Artex. Acest contract prevedea obligația fundației de a atrage fonduri nerambursabile, europene, norvegiene sau din alte surse, pentru a reabilita acest monument, pe care urma să îl exploateze apoi din punct de vedere cultural și turistic. Însă, în cei patru ani care au trecut de la semnarea contractului de concesiune, reprezentanții fundației s-au limitat să asigure paza monumentului și nu au reușit să înceapă demersurile pentru reabilitarea lui.
Primarul din Ineu, Călin Ilie Abrudan, este convins că reabilitarea cetății va spori considerabil potențialul turistic al orașului. Părerea sa este confirmată și de specialiștii în turism. ”Reintroducerea cetății în circuitul turistic va aduce beneficii economice și de imagine nu doar Ineului, ci întregii zone de pe Valea Crișului Alb. În România, există deja modele de bune practici, din care se pot inspira autoritățile din Ineu. Un exemplu în acest sens este reprezentat de reabilitarea cetății Alba Iulia”, a spus Ana Luca de la Transylvania Today.
O istorie zbuciumată
Cetatea Ineului a fost, pe rând, fortăreață întărită de Iancu de Hunedoara, posesiune a lui Mihai Viteazu, sangeac turcesc și garnizoană a unui regiment grăniceresc austriac. Prima atestare documentară a Ineului datează din 1214. Cetatea a fost menționată pentru prima dată în anul 1295. Istoricii spun că cetatea era centrul unui cnezat românesc, apoi a devenit una dintre cele mai importante verigi de apărare a Voievodatului Transilvaniei. Cetatea Ineului a fost întărită în perioada în care ultimul conducător de cruciadă, Iancu de Hunedoara, ocupa demnitățile de voievod al Transilvaniei, apoi guvernator și căpitan general al armatelor regatului maghiar.
Rolul cetății Ineu a sporit după dezastrul de la Mohacs, din 1526, care avea să ducă la transformarea Ungariei în pașalâc turcesc. În anul 1568, cetatea Ineului a fost cucerită de turci. Armatele transilvănene conduse principele Sigismund Bathory au recucerit Ineul, iar în anul 1599 această cetate a devenit posesiunea lui Mihai Viteazul. Fortăreața a fost mărită și întărită de principii Transilvaniei Gheorghe Rakoczi I și Gheorghe Rakoczi al II-lea, însă ea a fost din nou cucerită de turci în anul 1658, care au transformat Ineul într-un sangeac. Cronicarii arată că, în perioada otomană, cetatea Ineului putea adăposti o garnizoană de 1.000 de soldați. Dominația musulmană a durat până în anul 1691, când armatele austriece au reușit să elibereze Ineul.
De atunci și până în 1745 Ineul a devenit garnizoană pentru un regiment grăniceresc. În 1745, cetatea a fost părăsită, deoarece ea nu își mai putea îndeplini rolul militar, din cauza dezvoltării artileriei. Cetatea a rămas în părăsire, până în anul 1870, când a fost refăcută cetatea interioară. Ultima restaurare a acesteia datează din perioada 1975–1976.
Cum arăta cetatea Ineu
Forma actuală a cetății datează, în mare, de pe vremea principelui Gheorghe Rakoczi al II-lea. Modificările ulterioare nu au afectat fundamental structura fortăreței. Cetatea interioară, cea care s-a păstrat până azi, are forma unui castel pătrat, cu două etaje, ale cărui colțuri sunt reprezentate de bastioane semicirculare. Cetatea interioară era dublată de o incintă exterioară, care nu a fost păstrată decât parțial. Și această incintă era reprezentată de un pătrat format din ziduri de piatră, care aveau bastioane la colțuri. Lucrările de a-părare mai includeau și, pe trei dintre laturile cetății, șan-țuri umplute cu apă. Pe cea de-a patra latură, cetatea era apărată de Valea Crișului Alb.
