18.4 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSpecialVIDEO Ceremonie fastuoasă la Londra. Xi Jinping a fost primit de regina...

VIDEO Ceremonie fastuoasă la Londra. Xi Jinping a fost primit de regina Elisabeta și de David Cameron

Xi Jinping și soția sa au fost primiți, marți, la Londra, de regina Marii Britanii și de primul ministru David Cameron. Cu ocazia vizitei istorice a liderului comunist de la Beijing, londonezii au organizat o ceremonie fastuoasă, care va dura toată ziua, transmite BBC

Potrivit programului oficial, XI Jinping și soția sa Penh Liyuan participă la o procesiune care pornește de la The Mall și până la Palatul Buckingham, acolo unde vor fi primiți de Elisabeta a II-a și de primul-ministru David Cameron. 

Liderul de la Beijing a fost primit de Regină, Ducele de Edinburgh și David Cameron în cadrul unei ceremonii a Gărzii de Onoare, iar în cinstea sa au fost trase 41 de salve de tun în Green Park. 

În continuare, în timpul zilei, președintele chinez va participa la o ședință la Palatul Westminster. Apoi se va întâlni cu prințul Charles și cu ducii de Cambridge, iar după o serie de discuții cu reprezentanții partidului Laburist va participa la banchetul organizat în cinstea sa. 

Guvernul britanic, condus de către conservatori, curtează China, a doua cea mai mare economie din lume, de ani de zile. În cursul vizitei în Marea Britanie în 2005 a lui Hu Jintao, predecesorul lui Xi Jinping, cele două ţări au anunţat acorduri comerciale în valoare de 1,3 miliarde de dolari. La vremea respectivă, britanicii afirmau că urmau să semneze cu chinezii acorduri comerciale în valoare de 30 miliarde de lire (46 miliarde de dolari), conform Mediafax.

Cameron a declarat că vizita anunţă o “epocă de aur” între cele două ţări – o declaraţie salutată de mulţi.

Talon Li, un student chinez la Finanţe, la Universitatea Greenwich, a participat împreună cu colegi de an la procesiunea de pe Mall pentru a-l întâmpina pe Xi Jinping şi a-şi exprima susţinerea faţă de o strângere a relaţiilor între cele două ţări.

“Este grozav”, a declarat el. “Marea Britanie şi China se vor ajuta reciproc cu-adevărat. Trebuie să rămână prietene – fiecare britanic şi chinez pot fi prieteni”, a adăugat tânărul.

Însă unii politicieni, oameni de afaceri şi membri de sindicat britanici sunt alarmaţi de nivelul tot mai ridicat al investiţiilor chineze în sectoare-cheie ale economiei britanice şi de competiţia chineză în domenii ca producţia de oţel.

Asupra lui Cameron se exercită presiuni pentru ca acesta să ridice problema vânzării de oţel în pierdere pe piaţa mondială de către China. Scăderea preţului mondial al oţelului şi o liră sterlină puternică i-au împins pe producătorii britanici de oţel în criză. Tata Steel a anunţat marţi concedierea a 1.200 de oameni, la doar câteva săptămâni după desfiinţarea a 2.200 de locuri de muncă la uzina SSI, în nord-estul Angliei.

Tata a anunţat că disponibilizările la uzine în nord-estul Angliei şi Scoţiei constituie un răspuns la “o schimbare în condiţiile pieţei, cauzate de un val de importuri ieftine, în special din China, o liră sterlină puternică şi costuri ridicate cu electricitatea”.

Momentul pare ales astfel încât să sporească presiunile asupra Guvernului britanic pentru ca aceasta să răspundă plângerilor producătorilor din ţară cu privire la oţelul chinezesc ieftin.

China urmează, de asemenea, să construiască o nouă centrală nucleară în sud-vestul Angliei, iar ministrul britanic de Finanţe George Osborne a încheiat acorduri care, în opinia sa, vor transforma cartierul financiar din Londra într-un pod între China şi pieţe occidentale. Luna trecută el a anunţat un acord prin care Banca Populară a Chinei să emită obligaţiuni, în yuani, pe termen scurt, la Londra.

Încheierea acordului a condus la acuzarea Marii Britanii de faptul că este dispusă la compromisuri cu China, pentru a obţine investiţii. Politicieni britanici din opoziţie îl îndeamnă totodată pe Cameron să ridice problema situaţiei drepturilor omului în China, în cadrul multiplelor întâlniri ale acestuia cu Xi Jinping.

 

Cele mai citite

Firma care a produs fregatele României revine la București într-un moment critic pentru Forțele Navale Române

Firma BAE Systems din Marea Britanie, cea care a produs fregatele Regele Ferdinand și Regina Maria, își anunță prezența la salonul BSDA 2024 de...

Mii de persoane protestează împotriva lui Vitkor Orban din Ungaria

Mii de maghiari au protestat împotriva premierului naționalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare și locale...

VIDEO REZUMAT. Petrolul Ploiești rămâne în Superliga. ”Lupii galbeni” au învins Oțelul lui Dorinel Munteanu

Într-o partidă din etapa a opta a fazei play-out a Superligii de fotbal din România, Petrolul Ploiești a reușit să învingă echipa Oțelul Galați...
Ultima oră
Pe aceeași temă