16.6 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăSpecialCentru de sănătate pentru copii diagnosticaţi cu cancer

Centru de sănătate pentru copii diagnosticaţi cu cancer

Cu ajutorul agenţilor economici constănţeni, la malul mării va fi ridicat primul centru de zi destinat micuţilor bolnavi de cancer.

În prezent, cei aproximativ 200 de copii diagnosticaţi cu cancer în judeţul Constanţa trebuie să se deplaseze periodic la Bucureşti, unde figurează pe listele programului naţional de oncologie prin intermediul căruia beneficiază de tratamente gratuite. Potrivit managerului Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, doctor Dan Căpăţână, iniţiativa aparţine Fudaţiei Salvează Vieţi şi se bucură de sprijinul total al unităţii sanitare pe care o conduce şi a Consiliului Judeţean Constanţa. „În spital nu există decât un singur specialist în oncopediatrie, doctorul Adriana Apostol.

Dorim să creăm o zonă unde părinţii să poată veni cu aceşti copii pentru a fi investigaţi, iar familiile să fie consiliate. Copiii bolnavi de cancer nu pot duce o viaţă normală, iar familiile lor trebuie să înveţe cum să-i ajute, inclusiv în ceea ce priveşte terapia durerii. Adulţii îşi administreză singuri morfina. În cazul copiilor, părinţii trebuie să facă acest lucru. Am avut copii care au murit de cancer la terapie intensivă pentru că părinţii nu au vrut să-i ia acasă”, a explicat managerul. Centrul de zi va dispune de o cameră de joacă pentru copii, o cameră de consiliere şi psihologi.

Cum noul centru trebuie dotat cu mobilier, managerul SCJU a făcut un apel la agenţii economici constănţeni pentru alocarea de fonduri în vederea amenajării centrului. „Dacă există agenţi economici care doresc să sprijine această iniţiativă, îi invit să construim împreună acest centru”, a precizat managerul SCJU. 

Cele mai citite

Rețetă de Paște: Așa faci cel mai pufos cozonac

Aceasta rețetă de cozonac pufos cu nuca se caracterizează prin faptul că într-adevăr iți oferă secretele unui cozonac gustos și pufos, care nu se...

Raiffeisen Bank încheie primele luni ale anului cu 390 milioane de lei profit

Raiffeisen Bank a raportat în T1 2024 un profit de aproape 390 milioane lei ca urmare a majorării cheltuielilor operaționale, creșterii costurilor cu personalul,...

China denunță sancțiunile SUA împotriva companiilor chineze ce ajută Rusia

China a afirmat că va lua "măsurile necesare" după anunţarea de către Washington a unor noi sancţiuni menite să paralizeze capacităţile militare şi industriale...
Ultima oră
Pe aceeași temă