Dominique de Villepin, noul prim-ministru al Frantei, este poet cu jumatate de norma, cum sade bine intr-o tara unde se munceste 35 de ore pe saptamana. Aristocrat, „insuportabil de arogant”, si-a construit cariera politica fara sa fi fost vreodata ales intr-o functie publica. A fost un fel de diplomat la Washington, secretar general la Elysee, ministru de externe, de interne si acum prim-ministru. A, si un admirator fara rezerve al lui Napoleon. Cu trei ani in urma poetul-diplomat a publicat o carte intitulata „Les Cent Jours” in care discuta cele 100 de zile scurse intre fuga lui Napoleon de pe insula Elba si abdicarea lui de dupa Waterloo. Miercuri el s-a prezentat in fata Adunarii Nationale cu un program de guvernare al carui obiectiv este reducerea somajului in 100 de zile, care a fost aprobat cu lejeritate (368 de voturi pentru, 178 impotriva) de majoritatea UMP din parlamentul francez. La capatul acestor 100 de zile asteapta din nou Waterloo. Pentru ca programul lui de Villepin este un exemplu de manual scolar de cum nu trebuie facuta o reforma. Discursul politic francez este intesat, insuportabil, dar cu panas, de o gramada de metafore, abstractiuni si declamatii retorice. A remarcat-o cu 150 de ani in urma Tocqueville si asa a ramas. Miercuri, in aula palatului Bourbon de Villepin si-a presarat metaforele cu date statistice, ceea ce i-a facut pe saracii jurnalisti de la Le Figaro sa creada ca primul ministru s-a referit la „concret si nimic altceva”.
Marele raspuns al lui de Villepin la problemele economice si politice ale Frantei este intarirea statului. Statul va cheltui 4,5 miliarde de euro pentru reducerea somajului. Statul va da prime de 1.000 de euro pentru cei care vor accepta anumite locuri de munca si ii va penaliza pe cei care refuza oferte „in mod nerezonabil”. Statul va suspenda reducerile de impozit pe venit promise pentru anul viitor, pentru ca statul trebuie sa finanteze proiectele de infrastructura pe care le va declansa. Statul va sta de vorba pana in septembrie cu fiecare din cei 57.000 de tineri care nu-si gasesc de lucru de peste un an. In sfarsit, statul nu are bani, dar statul isi va vinde o serie din participatiunile la Gaz de France si Electricite de France, asa ca sa moara sindicatele de inima.
Franta nu are nevoie de reforme liberale. „Intr-o democratie moderna – spune poetul-premier – dezbaterea nu este intre liberal si social, ci intre imobilism si actiune”. „Globalizarea (adica modelul anglo-saxon – n.n.) nu poate fi destinul nostru!” Cine va salva Franta? Cine altcineva daca nu „geniul francez”?
Frank Johnson, editorialist al cotidianului Daily Telegraph, cita cu cateva zile in urma din cele 100 de zile ale lui de Villepin: „Infrangerea lui Napoleon la Waterloo a consacrat sfarsitul pasiunii in beneficiul comercialismului, acest liberalism economic in crestere ce neglijeaza umanismul fondator al traditiei politice a Frantei – marcat de compasiune si toleranta – pentru a promova interesul egoist”. Intelectualii francezi se intreaba zilele acestea daca nu cumva a sosit timpul pentru a VI-a Republica. Cu prim-ministri care gandesc ca Dominique de Villepin, mai bine aduceti inapoi Bourbonii!
